de Traian George Crișan
Adriana Ebrahim, din Chesterfield, originară din Bucureşti, nu ar avea o filozofie religioasă mult diferită de a jihadiștilor din grupul Statul Islamic: Islamul este “adevărata” religie, ea va cuprinde lumea (şi Europa, desigur), Israel este un stat care „masacrează inocenți”.
Personaje precum Ebrahim vor vorbi vreodată despre baia de sânge în care Statul Islamic a înecat Siria şi Irak sau despre dreptul Israelului de a-şi apăra civilii de teroriştii palestinieni? Stricteţea (a se citi “intoleranța” religioasă), care îi caracterizează pe unii dintre musulmanii proaspeţi, oferă pe alocuri şi momente insolite: conform mărturiilor, în timpul unui training la un care home, în Ashgate Road, Chesterfield, pe telefonul mobil pre-setat al Adrianei a început să mormăie, în timpul discuţiilor, un mesaj religios.
Astfel, englezii participanţi la trainingul de prim-ajutor au fost nevoiţi să asculte, politicoşi, chemarea la rugăciune a profetului, într-un spaţiu destinat persoanelor cu dezabilități.
Convertită la religia soţului, aflat prin Egipt, Ebrahim prevestea, practic, în urmă cu un an, un fenomen care se află astăzi, în 2015, în plină desfăşurare: Europa este cucerită fără arme de un val imens de refugiați de religie musulmană.
Refugiaţi din calea unui război nemilos, aproape 700.000 de irakieni și sirieni au penetrat frontierele UE, solicitând azil politic.
Intuitiv, printre toţi aceşti dezrădăcinaţi se află în prezent sute, mii sau zeci de mii de aderenţi la ISIL, Jihad Islamic, Al Quaeda sau alte organizaţii extremiste: obtuzi, bigoţi, ignoranţi, încrâncenaţi, a căror singura religie este ura.
Conform rapoartelor agenţiilor de securitate europene, printre aceşti oameni se află strecuraţi câteva zeci de mii de musulmani din state neafectate de conflicte militare (Albania, de pildă), dar şi extremişti deja recrutaţi sau susceptibili a fi recrutaţi de jihadiștii acestei alienări religioase numită Statul Islamic.
Indubitabil, unii dintre indivizii aceştia vor purta mai departe în Europa semiluna lui Mahomed, vor forma „celule” în numele Jihadului, iar dacă vor fi ţinta unor anchete, vor suspiciona „rasismul” autorităţilor, aşa cum se întâmplă în prezent în UK. Ceea ce musulmanii nu au reuşit prin forţa armelor timp de secole, cucerirea Europei, reuşesc treptat în secolul 21, în numele compasiunii?
Ei vor aduce obiceiuri noi în Europa şi vor cere drepturi noi, adaptate. În UK, spre exemplu, funcţionează medievalele tribunale Sharia, unde decid „înţelepţii” comunităţilor de musulmani, uneori înaintea judecătorului britanic.
În plus, oraşe precum Londra sau Manchester au devenit (de 3-5 ori pe zi) oarecum moschei în aer liber: într-un show-off care nu are nimic a face cu nevoia rugăciunii de a fi directă cu Divinitatea, individuală şi intimă, musulmanii frenetici se prosternează în mijlocul străzii sau în parc pentru a se închina lui Allah.
Adriana Ebrahim, din Bucureşti, nu este un caz singular de convertire şi aparţine unui fenomen îngrijorător, ignorat de statele europene sau biserici în ultimii ani, în numele toleranţei: conform statisticilor, pentru UK se estimează că numărul britanicilor convertiţi la religia lui Allah creşte cu aproximativ 5.000 de persoane pe an, număr comparabil cu cele din alte ţări dezvoltate, precum Germania sau Franţa.
În România, nu există statistici ale convertirilor la religia Islamului, dar dacă un analist al Guvernului ar lua “la picior” Bucureştii, din Sălăjan până în Ferentari, ar avea surprize uriaşe: „Suntem mulţi, mult mai mulţi decât credeţi voi, creştinii”, ne-a declarat Marius, fost ortodox, care s-a convertit pentru moschee, după ce a obţinut un job la șaormeria din Piaţa Nicolae Grigorescu, sector 3 şi vine la serviciu cu Coranul în gentuţă. Religia şi viaţa merg, de obicei, pe acelaşi drum.
Ebrahim a fost acuzată de “relaţii extrem de apropiate” cu un vecin de cameră, angajat de asemenea la care home-ul din Chesterfield. Un coleg îşi aminteşte: “Când a venit în Chesterfield, la început, ea nu ştia pe nimeni şi veneau ăia de la moscheea locală, o luau seară târziu, o aduceau înapoi spre dimineaţă.”
Apoi a devenit extrem de apropiată de Mihai, sau Michael, originar din judeţul Iaşi. S-a cerut managementului companiei să verifice dacă Michael a filmat cu camera telefonului în interiorul care home-ului din Ashgate Road, fiindcă ar fi dorit el să demonstreze cât sunt de “inactive” englezoaicele care erau Team Leaders.
Adriana a ştiut despre asta, i-a povestit Michael, dar ea nu a vorbit cu managerul, cum ar fi trebuit şi cum legea o cerea. Nu s-a luat nicio măsură împotriva ei. Fata postea de Ramazan, postea, dar avea două vitzii: fuma în curtea casei din New Hall Road, ca în Ferentari, iar apoi întârzia până târziu în camera lui Michael… La bârfe, ştii cum e când eşti tânăr, sângele cere discuţii… Dar Adriana Ebrahim nu îşi uita rugăciunile niciodată.
Murim fără nicio şansă în “ţara europeană” România
