Sorin Cehan
La 1 Decembrie 1918, istoria lumii a devenit mai bogată cu o țară. Teritoriile locuite de români s-au unit, într-un context istoric unic. Soarta părea să ne zâmbească și câțiva ani chiar ne-am făcut iluzii.
A urmat războiul, comunismul, până la al doilea zâmbet al istoriei, din decembrie 1989. Iarăși ne-am făcut iluzii. Astăzi, patru milioane de români, oficial, au emigrat în căutarea unei vieți mai bune. Neoficial, sunt poate 6 milioane, ne îndreptăm spre o treime de populație fugită din patrie, un popor pulverizat pe toate meridianele.
Lăsând în urmă o țară pe mâna hoților care o tot gestionează în mod original capitalist, românii au aflat că în străinătate trebuie să te ferești de conaționali. Românii nu sunt uniți, este deja un postulat care, chiar dacă nu mai are nevoie de demonstrație, este demonstrat zilnic pe pielea diasporei.
Este românul din diaspora altfel decât cel din România? Cu siguranță nu. Dar aici, în condiții practic de laborator, se poate constatat cât de neuniți suntem, față de orice alte popoare. Așa e în diaspora, așa e în România. Solidaritatea este o excepție, înșelăciunea un reflex.
Chiar dacă teritoriile locuite de români s-au unit, românii nu au reușit. Și nu vorbesc de sărbători, cu sau fără mici sau bere, de spectacole unde lumea „se distrează”, adică se schimbă față de timpul obișnuit, ci de momentele când trebuie să dai ceva pentru celălalt, să faci un sacrificiu, fie cât de mic, de timp sau resurse, pentru a ajuta un conațional.
Totul până aici. Ești fratele meu, dar brânza nici pe bani nu pot să ți-o dau. Îmi dai banii și mai vedem. Așa e românul, se descurcă.
Poate suntem solidari mai degrabă cu popoarele care ne-au adăpostit? Care au împărțit cu noi teritoriul, locurile de muncă, cultura lor? Mă simt pur și simplu paralizat când aud vorbindu-se despre „broscari”, „englezoi”, „nemțăloi” și alte subspecii care nu se ridică la înălțimea noastră. „Ăștia habar n-au” este probabil părerea cea mai răspândită a românului plecat despre occidentali.
Acasă, unde diaspora este tot mai insistent invitată, nu e diferit. Baronii locali și subspeciile răpitoare de prin județe, care țin strâns într-o îmbrățișare mortală tot ce poate produce profit, își bat joc de lucrători cu salarii mai mici decât în China.
Continui să îmi iubesc țara, dar mă doare când fratele meu român își bate joc de mine. Nu ar fi justificat oricum, chiar dacă aș fi, întocmai, chinez, dar având în vedere legătura mea de patrie cu tine, m-aș aștepta la clemență.
Apoi sunt patrioții, valuri de patrioți, care vor să salveze nu oamenii, ci țara. Oamenii, să crape. Avem cea mai mare densitate de servicii secrete care, teoretic, ne apără, pe NOI și țara, de tot felul de amenințări. FBI-ul e invidios pe câte mandate de ascultare se aprobă la noi, să nu mai vorbim de cele neaprobate, deci toți securiștii ăștia patrioți sunt vinovați de halul în care a ajuns România.
Istoria și-a făcut datoria. La 1 decembrie 1918 teritoriile s-au unit. Acum e rândul nostru să ne unim.
La Mulți Ani, România!
