Poate părea amuzant, dar o misiune umanitară din regiunea Cornwall, Marea Britanie, a trimis către tinerii care au stat într-un orfelinat din România 100 de perechi de chiloți.
Binefăcătorii au spus că aceștia, acum în vârstă de 20-30 de ani, au reclamat că nu prea au lenjerie intimă, așa că s-a găsit o soluție, chiar dacă cererea părea cam ciudată.
Cluburile Rotary din Truro și Boscawen au venit în ajutorul White Cross Mission, organizația care lucrează de 24 de ani cu orfelinate din România, scrie West Briton.
Președintele misiunii, Canon Pat Robson, a declarat: “Am fost contactați de cei de la Clubul Rotary, care au spus că vor să ajute și ne-au întrebat ce avem nevoie. Mulți tineri din România au spus că nu au boxeri deloc și le-am spus că ar putea să ne aducă.”
„Au reușit să ne ofere aproximativ 100 de perechi de boxeri, care vor pleca spre România.”
Max Braga, de la Clubul Rotary din Boscawen, Cornwall, a spus că cererea i s-a părut neobișnuită, dar că el și colegii săi au fost bucuroși să ajute, dacă asta își doresc tinerii.
Cele 100 de perechi de boxeri vor fi duse în România de un șofer care participă la o cursă de caritate.