Poliția Metropolitană a anunțat că demonstrațiile anti-lockdown sunt ilegale și riscă să răspândească coronavirusul. Din acest motiv, peste 150 de persoane au fost arestate în timp ce protestau în centrul Londrei, după ce ofițerii au vrut să întrerupă demonstrația, scrie The Guardian.
Poliția Metropolitană a declarat că au fost făcute 155 de arestări pentru încălcarea reglementărilor cu privire la pandemia de coronavirus, agresarea unui ofițer de poliție și deținerea de droguri.
Sute de manifestanți, printre care un bărbat îmbrăcat în Moș Crăciun, au demonstrat sâmbătă după-amiază, 28 noiembrie, în centrul orașului, scandând „libertate” și provocând întreruperea traficului.
Ofițerii au încercat să disperseze protestatarii după ce Poliția Metropolitană a anunțat că demonstrația este ilegală în temeiul interdicțiilor asupra adunărilor publice.
Polițiștii au mai spus că s-au făcut „intervenții din timp” pentru împiedicarea adunării oamenilor și au îndemnat protestatarii să se întoarcă acasă.
Forțele de ordine au interceptat, de asemenea, autocare care transportau grupuri de manifestanți în Londra, iar persoanele care nu s-au întors au fost fie arestate, fie au primit notificări de amenzi.
Manifestanții i-au provocat pe polițiști, scandând „Să vă fie rușine!”
Traficul a fost blocat temporar pe Regent Street, în timp ce ofițerii au încercat să încătușeze oameni, în mijlocul drumului.
Anglia: Violențe și arestări la un protest anti-lockdown. S-a strigat „Libertate!”
Grupurile de protestatari au cerut susținătorilor să se deplaseze în zona King’s Cross, pentru a protesta sâmbătă la prânz, însă locul a fost schimbat după ce poliția a început să facă arestări, în jurul orei 11.00.
„Vă rugăm să vă asigurați că aveți acces la rețelele de socializare pe tot parcursul zilei, deoarece trebuie să reacționăm în funcție de circumstanțe”, a anunțat StandUpX, un grup anti-lockdown, într-un pliant publicat on-line. „Aduceți oale, tigăi, fluiere, goarne și orice puteți pentru a fi auziți”, au mai cerut organizatorii.
„Incompetența și autoritarismul arătat de Poliția Metropolitană sunt uluitoare. Dreptul la protest este fundamentul oricărei democrații. Pentru mine este clar că există o încercare deliberată de a diminua acest drept și de a denatura legea”, a spus unul dintre protestatari.
„Protestul nu are în prezent o derogare permisă de la interzicerea adunărilor în conformitate cu reglementările actuale ale pandemiei de coronavirus. Reglementări stricte au fost introduse de guvern la nivel național pentru a ajuta la prevenirea răspândirii coronavirusului”, a declarat un reprezentant al Poliției Metropolitane.