Menu
in

Certificate de vaccinare false la intrarea în România. 16 români au dosare penale

Autoritățile române au deschis dosare penale pentru 16 persoane care s-au întors din Marea Britanie în România, folosind certificate false de vaccinare împotriva COVID-19.

„La data 22 iulie a.c., lucrători din cadrul  Serviciului de Investigații Criminale au efectuat o acțiune pe Aeroportul Iași, împreună cu Poliția de Frontieră si Poliția Transporturi la un zbor dinspre Marea Britanie – Luton, iar dintre cei 44 de pasageri, 11 au recunoscut că au adeverințe false. Dosarul penal privește în prezent 16 persoane”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne român, citat de G4Media.

Polițiștii de la IPJ Iași s-au sesizat în urma reclamației directorului DSP Iași, care a constatat că în ultima perioadă au început să apară tot mai multe cazuri de persoane care locuiesc sau lucrează în străinătate, în special în Marea Britanie, care prezintă certificate false de vaccinare împotriva COVID-19.

„Astfel, în contextul activităților menționate anterior, la 20 iulie a.c., polițiștii români au fost sesizați cu privire la faptul că, în ultima perioadă de timp, medici din cadrul DSP Iași, care participau la triajul epidemiologic pe Aeroportul Iași, au constatat că o parte a cetățenilor ce revin în România din Marea Britanie și în special persoanele care aveau plecarea de pe Aeroportul Luton, prezintă o adeverință eliberată de autoritățile engleze, din care rezultă că au avut și s-au vindecat de Covid 19.

S-A FĂCUT ANUNȚUL OFICIAL: Data de la care persoanele vaccinate în România nu mai intră în carantină la întoarcerea în Anglia

Specialiștii DSP au mai constatat, conform actelor puse la dispoziție, că pasagerii care prezentau aceste documente au avut perioada îmbolnăvirii în intervalul 15-30.05.2021, considerând prin acest lucru că actele sunt falsificate. Lucrătorii I.P.J. Iași – Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals și uz de fals și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași”, mai transmite MAI.

Falsul și uzul de fals cu privire la aceste tipuri de documente constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare de până la 3 ani.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, Vasile Cepoi, a declarat că, în ultima perioadă, au început să apară tot mai multe cazuri de persoane care locuiesc sau lucrează în străinătate și care prezintă adeverințe false de vaccinare împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, cele mai multe astfel de documente false sunt prezentate de persoane care vin din Marea Britanie.

„Sunt multe persoane care vin din afară și au documente false pentru a dovedi fie vaccinarea, fie faptul că au trecut prin boală. De exemplu, sunt persoane care aduc dovezi de vaccinare, dar spun că nu au mai fost în România de doi ani (…) A fost un grup mare de persoane care a venit din zone diferite ale Marii Britanii, dar care aduc dovada că s-au îmbolnăvit în aceeași perioadă, în aceeași zonă. Am sesizat organele de specialitate care se vor ocupa de acest lucru. Asta ne face să credem că marea majoritate care vin de acolo nu sunt dispuși să respecte regulile de prevenție. Este vorba de zeci de astfel de cazuri”, a explicat jurnaliștilor directorul DSP Iași, Vasile Cepoi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 8 In medie: 2.8]
Exit mobile version