Menu
in

A escaladat zidul Palatului Buckingham înarmat cu un cuțit „ca să fie arestat”

Cameron Kalani, în vârstă de 44 de ani, a fost văzut de agenții de securitate urcând pe zidul Palatului Buckingham, pe 10 mai 2021, fiind arestat 10 minute mai târziu.

El a pledat vinovat, în noiembrie 2021, pentru pătrundere într-un loc protejat, deținerea unei arme albe și deținerea unui pachet de cocaină.

Totuși, el a susținut că „nu știa și nici nu bănuia” că a intrat în Palatul Buckingham și nu avea intenția de a comite daune, potrivit MyLondon.

Descriindu-se ca fiind într-o „stare de criză”, Kalani, care suferă de schizofrenie, a spus că a călătorit la Londra din West Sussex, singurul scop al călătoriei sale fiind să fie arestat, deoarece credea că ar fi mai bine să fie în închisoare.

VIDEO SENZAȚIONAL! Un român susține că este fiul Prințului Charles. S-a dus la Palatul Buckingham pentru a-l confrunta: „Father, father!”

La ora 3 dimineața, el a ajuns în zona Victoria și a văzut un panou mare pe care scria „Nu urca”, ceea ce îi amintea de intenția sa de a fi arestat, motiv pentru care a escaladat peretele la ora 4.30.

Avocatul apărării a susținut că Kalani nu a consumat droguri, iar cuțitul era într-un plic în geantă și nu a fost folosit.

Judecătorul i-a spus inculpatului că a fost norocos că nimeni nu a fost rănit în timpul nopții.

„Ai călătorit de acasă la Londra cu droguri și un cuțit asupra ta. Mi se spune adesea în această instanță că oamenii poartă cuțite, dar foarte rar oamenii recunosc că le poartă pentru a răni oameni. Este o crimă gravă chiar și dacă ai un cuțit într-un rucsac sau într-un plic, este acolo și este disponibil. Mi s-a spus că ai avut acele droguri și cuțitul pentru a fi arestat – nu accept asta nici măcar un moment.”

Kalani, care a apărut la Tribunalul din Westminster împreună cu membrii familiei sale, a rămas inexpresiv pe toată durata sentinței. A primit o pedeapsă de 24 de săptămâni, suspendată pentru 12 luni și trebuie să efectueze o activitate de reabilitare, în timp ce va rambursa instanței 213 lire sterline.


…A escaladat zidul Palatului Buckingham înarmat cu un cuțit „ca să fie arestat”…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]
Exit mobile version