de Mircea Maer
De câte ori public pe site-ul Ziarului Românesc un articol despre noile invenții ale Guvernului Cameron în materie de restricționare a accesului europenilor la asistența socială din Marea Britanie, reacțiile din partea cititorilor nu întârzie să apară.
Cei mai mulți felicită inițiativele clocite în laboratorul Ministerului de Interne, fără a vedea mai departe de tonul belicos al miniștrilor May, Duncan Smith sau Pickles îndreptat fără niciun fel de temei taman împotriva celor mai muncitori oameni din regat, a căror contribuție economică este de netăgăduit și care nu merg nici măcar la medic, darămite să mai ceară și beneficii.
De altfel, statisticile compuse tot de funcționarii ministerelor britanice, arată situația exact pe dos decât țipă miniștrii responsabili cu reducerea imigrației.
Bunăoară, doar un sfert din cei aproximativ 400.000 de solicitanți de ajutor de șomaj fără cetățenie britanică, adică vreo 100.000 de oameni, sunt europeni. Din aceștia, 1.700 sunt români, procentajul lor din totalul solicitanților fiind de 0,03%, adică o picătură într-un ocean.
Având în vedere că cifra celor care pretind ajutor de șomaj în Marea Britanie depășește 5,7 milioane, mă întreb dacă energiile consumate pentru implementarea de legi care să îi țină pe români departe de beneficii nu costă mai mult decât șase luni de ajutor de șomaj pentru 1.700 de oameni?
Există o mare probabilitate ca peste 80% din acești oameni să fie chiar îndreptățiți să pretindă ajutoare, fiind contribuitori de ani buni la economia înfloritoare a acestei țări. Atunci, la ce sunt bune legile ce lovesc în comunitățile de europeni și cu precădere în români, ei fiind la acest moment dușmanii declarați ai națiunii britanice?
Cunosc foarte mulți oameni, români, care lucrează la reamenajarea sau construirea așa numitelor „case de consiliu”, destinate programelor sociale ale guvernului britanic. Dar câți români locuiesc sau vor locui în ele? De asemenea, cam câți români credeți că solicită ajutor de locuință din partea statului?
Cifrele sunt extrem de mici, dar totuși minștrii britanici își prezintă proiectele de lege care îngrădesc accesul europenilor la beneficii, ca și când cetățenii Albionului sunt sufocați de lipitorile de pe continent, ce dau buluc să le respire aerul și să le toace bugetul de stat.
După ce toate aceste legi vor fi implementate, inclusiv cea a limbii engleze, despre care am spus de atâtea ori că nu este mai brează, în UE, decât toate celelalte limbi europene, este foarte posibil ca britanicii să realizeze că imigrația nu a scăzut, banii cheltuiți pentru locuințe sociale sunt aceeași, iar africanii și asiaticii care vin aici au în continuare nevoie de translatori plătiți din banii statului.
Atunci va fi nevoie de noi dușmani ai poporului, probabil croații, turcii sau albanezii. Și pentru a enerva și mai multă lume, inclusiv pe unii dintre concetățenii mei, voi reaminti că, potrivit normelor europene, cetățenii UE care lucrează în această țară trebuie să cunoască limba engleză suficient și nu academic, așa cum pretinde simpaticul domn Pickles (Murături), ministrul pentru Comunități.
