in

Ambasadorul României, la nunta regală



La 29 aprilie 2011, Ambasadorul României la Londra, Dr. Ion Jinga, a participat la căsătoria Alteţei Sale Regale Prinţul William de Wales cu domnişoara Catherine Middleton. Ceremonia a fost programată la Westminster Abbey şi a fost oficiată de Arhiepiscopul de Canterbury, în prezenţa Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Printre cei 1.900 de invitaţi s-au numărat prieteni ai tânărului cuplu regal, înalţi oficiali britanici şi străini, reprezentanţi ai altor Case Regale, ambasadori, personalităţi ale vieţii culturale şi sportive. Ambasadorii acreditaţi la Londra au avut privilegiul de a se afla pe lista de invitaţi ai Majestăţii Sale Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

La 29 aprilie, pe străzile Londrei s-au aflat milioane de oameni veniţi din toate colţurile Regatului Unit şi ale lumii întregi, pentru a sărbători un eveniment unic prin simbolistica şi frumuseţea sa, desfăşurat conform standardelor protocolului regal britanic, care impune admiraţie şi respect. Ceremonia nunţii regale a fost urmărită şi de peste două miliarde de telespectatori.

După ceremonia de la Westminster Abbey, Ambasadorul României şi doamna Daniela Jinga au fost invitaţi la recepţia oferită de către ministrul britanic de externe, William Hague, în onoarea tânărului cuplu regal, în prestigioasa locaţie Lancaster House, de unde s-a putut urmări apariţia la balconul Palatului Buckingham a Prinţului William şi a soţiei sale. Ambasadorul Ion Jinga şi-a prezentat scrisorile de acreditare ca reprezentant al României pe lângă Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, la 2 mai 2008.

În afară de Ambasadorul Ion Jinga şi soţia sa, încă cinci români au fost invitaţi la nunta regală: Regele Mihai I, Principesa Margareta, Principele Radu, din Familia Regală a României, şi contele şi contesa Kalnoky, administratorii proprietăţilor Prinţului Charles din Transilvania. Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.

Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Nunta prinţului William va costa 90 milioane de lire şi se speră că va aduce economiei Marii Britanii peste 600 de milioane de lire sterline, în principal din vânzarea de suveniruri şi din turism.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

30 aprilie 2011

“Mă simt ca şi când aş fi fost dată afară din ţara mea”