Un elev român de 16 ani, ucis într-un parc public din Hillingdon, a fost înjunghiat de patru ori, una dintre lovituri fiindu-i fatală, potrivit anchetei.
Ionuț Elvis Tacu, cetățean român care locuia în West Drayton, a fost înjunghiat în repetate rânduri, rana mortală fiind una de șapte centimetri în spate, care i-a străpuns inima.
Pe 30 decembrie, un membru al publicului l-a găsit pe adolescent, cunoscut sub numele de Elvis, prăbușit în fața Fermei Philpot, din Yiewsley, cu o serie de răni grave și a sunat la serviciul de urgență, scrie My London.
Paramedicii Serviciului de Ambulanță din Londra au încercat să îl resusciteze, dar în ciuda eforturilor lor, adolescentul a fost declarat mort la ora 20:20. Un alt băiat de 16 ani a fost acuzat de uciderea sa.
Tânărul român a fost descris ca fiind un adolescent care iubea distracția și care „transforma o zi proastă într-una bună”.
La slujba de pomenire din 7 ianuarie, un prieten de-ai lui Elvis a spus: „Este trist pentru că Elvis mergea mereu prin parc și venea să joace fotbal aici cu prietenii săi. Era distractiv să fie în preajmă. Toată lumea vorbește despre zâmbetul lui și asta pentru că atunci când îți zâmbea era greu de ratat. Un zâmbet al lui Elvis ar transforma o zi proastă într-una bună și nu pot să cred că niciunul dintre noi nu îl va mai putea vedea vreodată.”
Într-un interviu pentru Daily Mail, mama lui Elvis, Mihaela, a spus că l-a adus la Londra pentru a-i oferi un viitor mai bun, dar acum se va întoarce în România într-un sicriu.
Român de 16 ani din Londra, ucis cu sânge rece de un alt adolescent. „Un atac planificat, victima nu bănuia nimic”
La ancheta de joi, 20 ianuarie, de la West London Coroners Court, a fost citită cu voce tare o declarație din partea inspectorului șef detectiv James Shirley, de la unitatea Met19 Specialist Crime South.
El a spus: „Un cetățean care alerga prin parc [l-a găsit] la aproximativ 19.30, evident că a fost chemată poliția și din cauza rănilor a fost începută o anchetă de crimă, condusă de echipa mea.”
„A fost o investigație intensivă, pe baza camerelor de supraveghere, care ne-a determinat să identificăm o persoană care l-a întâlnit cu Ionuț cu puțin timp înainte de moartea sa.”
„Acea persoană a fost identificată pe camera de supraveghere, i s-a vorbit și prin aceste împrejurări, a fost arestată pentru uciderea lui Ionuț și, ulterior, în 24 de ore, a fost acuzată de omor și se află în proces”.
Adolescentul acuzat de uciderea lui Elvis și-a făcut prima apariție la Old Bailey, pe 6 ianuarie.
Potrivit instanței, acesta ar fi dus un cuțit la fața locului și ar fi efectuat un „atac planificat” asupra „victimei care nu bănuia nimic”.
O audiere de recunoaștere a acuzației a fost stabilită pentru 24 martie, iar adolescentul a fost arestat preventiv într-un loc de detenție pentru tineri.
…Londra: Ancheta uciderii unui elev român de 16 ani scoate la iveală detalii ȘOCANTE…