Menu
in

Zbor către Londra întors din drum din cauză că o pasageră a refuzat să poarte mască

Un avion al companiei American Airlines care zbura de la Miami (Statele Unite) spre Londra (Marea Britanie) a făcut drum întors joi, 20 ianuarie, de la jumătatea distanței, după ce o pasageră a refuzat să poarte mască.

Compania aeriana arată într-un comunicat, citat de Agerpres: „Zborul 38 al American Airlines care făcea legătura între Miami și Londra s-a întors la Miami din cauza unui client perturbator care a refuzat să respecte cerința federală de a purta mască”, a anunțat American Airlines într-un comunicat transmis AFP.

Boeingul 777, care transporta 129 de pasageri și 14 membri ai echipajului, a fost întâmpinat la întoarcerea în Florida de poliția din Miami.

Dana Budeanu, fără mască de protecție într-un magazin din Londra. Fotografiată de Daily Mail

„Odată ce avionul a ajuns la poarta de îmbarcare, pasagera a fost escortată afară din avion de poliția din Miami fără incidente”, a indicat un responsabil al poliției pentru CNN.

La rândul său, American Airlines a precizat că pasagera implicată în acest incident a fost trecută pe „lista internă de refuz” a companiei, „în așteptarea unei anchete mai aprofundate”.

Autoritatea de reglementare a aviației civile din SUA (FAA) a declarat în ianuarie 2021 o politică de toleranță zero pentru pasagerii care refuză să poarte mască, în contextul în care echipajele de zbor ale companiilor aeriene s-au confruntat cu un număr masiv de cazuri raportate de violență verbală sau vătămare fizică din partea persoanelor care refuză să respecte această obligație.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 3.6]
Exit mobile version