Un caz desprins parcă din filme este judecat la Sheffield, unde asistentul medical pervers Paul Grayson, 51 de ani, a comis o serie de abuzuri sexuale asupra unor paciente.
Angajat la Spitalul Royal Hallamshire, Grayson, un veritabil prădător sexual pervers, a profitat de mai multe paciente, monstrul având și înclinații spre pedofilie.
„Perversa” din Rotherham a ademenit un elev de 15 ani în casa ei pentru a face sex cu el
Acesta a pledat vinovat după ce s-a dovedit că a pipăit în zone intime și a făcut filmări indecente cu paciente aflate sub anestezie, după diverse intervenții chirurgicale, arată Daily Mail.
Au fost deja identificate patru paciente, iar Grayson a recunoscut faptul că a realizat și a deținut imagini interzise cu copii.
Asistentul medical pervers își filma colegele în toaleta spitalului
Nici colegele perversului nu au scăpat de obsesia acestuia, cinci dintre ele fiind pândite și filmate în timp ce își făceau nevoile la toaleta spitalului.
Agresorul a plâns pe întreaga durată a audierilor, asupra sa existând 23 de acuzații de infracțiuni care implică agresiune sexuală și faptul că a pândit și a filmat adulți sau copii în situații indecente.
Victimă filmată încă de când era copil
O cunoștință de sex feminin a agresorului este denunțătoarea acestuia, după ce ea însăși a fost filmată. Femeia a fost curioasă să vadă ce a surprins individul și așa a descoperit, pe un hard extern al acestuia, întreaga arhivă a asistentului.
De altfel, denunțătoarea se știa cu agresorul încă de când era copil și a descoperit că bestia avea imagini indecente cu ea, încă din acea perioadă.
Paul Grayson este angajat al spitalului de la mijlocul anilor 90.
Arestat din decembrie 2020, asistentul medical ar urma să fie condamnat săptămâna această, după ce judecătorul a spus că trebuie să evalueze foarte atent toate detaliile, însă, l-a asigurat pe agresor că nu va avea parte de o sentință prea blândă.