O tânără din Suceava, implicată în mai multe fapte penale, în urma cărora a devenit cunoscută drept „ Adina – spaima șoselelor ”, a fost condamnată definitiv pentru conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au menținut soluția pronunțată de Judecătoria Suceava, astfel încât Adina Gabriela Prisacariu, din satul Slobozia Sucevei, comuna Grănicești, va avea de executat 5 ani și 2 luni de închisoare.
Pe numele femeii există o altă hotărâre definitivă, de patru ani închisoare cu executare, pentru contrabandă.
Chiar dacă este condamnată definitiv în cazul de contrabandă, din luna mai a anului trecut, Adina nu a executat nicio zi din pedeapsă. Ea a fugit în Anglia, unde se află și în prezent, scrie Monitorul de Suceava.
După noua condamnare, autoritățile române vor reînnoi cererea de extrădare formulată către reprezentanții britanici încă de anul trecut.
În luna octombrie a anului trecut, femeia a fost reținută de autoritățile britanice, astfel că autoritățile române au solicitat, pe cale oficială, extrădarea sa în România, pentru a-și executa pedepsele de aici.
Suceveanca a fost pusă însă în libertate de autoritățile din Marea Britanie, care au anunțat că nu există nici un motiv să o mai țină după gratii.
Pe lângă dosarul de contrabandă de la Vrancea și cel privind faptele de conducere fără permis, Adina Gabriela Prisacariu mai este trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă, după ce a provocat un accident în care a murit soțul său.
Pe 1 august 2014, pe atunci în vârstă de 20 de ani, proaspăt căsătorită cu Dragoș, în vârstă de 25 de ani, Adina conducea un Mercedes E-Klasse cu volan pe dreapta, pe DN 29 Suceava-Botoșani.
Nenorocirea s-a produs la ieșirea din comuna Dumbrăveni spre Botoșani. Din cercetări a rezultat că tânăra s-a angajat în depășirea unui microbuz, în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, pe un sector de drum cu linie continuă și intrat în coliziune frontală cu un vehicul greu care circula regulamentar, din sens opus.
În urma impactului deosebit de violent, soțul femeii a murit pe loc. Adina a suferit mai multe leziuni, dar a scăpat cu viață.
Poate cel mai grav aspect în cazul acestei tinere este că, după accidentul mortal provocat în august 2014, ea a continuat să conducă, cu permisul suspendat. Printre altele, tânăra nu a oprit la semnalul poliției, după ce a fost înregistrată de radar cu viteză excesivă, și s-a răsturnat cu o altă mașină în șanț.