Menu
in

Au muncit o viață în străinătate și au fost jefuiți în România: „Aveam 13.000 de euro într-un borcan”

Un bărbat și cele trei fiice ale sale care munciseră din greu în Spania, au rămas fără agoniseala de o viață după ce hoții le-au spart casa.  Jaful a avut loc în comuna Pușcași, județul Vaslui.

„Credem că hoții au știut unde să acționeze, pentru că au devastat doar camerele unde erau banii.

Într-o cameră aveam un șifonier cu haine, în care aveam 5.000 de lei, iar în altă cameră aveam 13.000 de euro, ținuți într-un borcan. În cele două camere au devastat tot. În a treia, unde nu aveam bani, nici măcar nu au intrat. E normal să avem bănuieli că au știut dinainte în ce se bagă”, a declarat Cerasela Dumitrașcu, una dintre victimele spargerii.

„Spargerea a avut loc în urmă cu două săptămâni. Hoții au umblat peste tot și au reușit să fure o sumă foarte mare de bani: 13.000 de euro și 5.000 de lei. Problema e că imediat după spargere, tata a sunat la polițistul de la noi din comună, dar n-a răspuns. Mai târziu ne-a spus că el avea o nuntă la o soră de-a lui, o zi mai târziu, și de asta n-a răspuns. Au venit, în schimb, foarte repede polițiștii de la Vaslui, cu tot echipamentul. Era aproape 2:20 când au ajuns acolo. Au luat amprente, a doua zi au venit si cu un câine, să ia urma hoților. N-au făcut cine știe ce cu câinele, pentru că după câțiva metri le-a pierdut urma”, a completat o altă fiică.

Tatăl celor trei fete a făcut un apel către cei care l-au tâlhărit, pentru că are o soră bolnavă și are nevoie, astfel, de bani. Acesta este chiar îngăduitor cu tâlharii și le transmite că pot păstra 1000-2000 de euro, potrivit publicației Vremea Nouă.

Români jefuiți de niște „paraziți” britanici. Aveau nevoie de droguri

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version