Menu
in

AVERTISMENT ȘOCANT pentru părinți! 750.000 de potențiali PEDOFILI trăiesc în Marea Britanie



750.000 de bărbați din Marea Britanie ar putea să fie interesați să abuzeze sexual copii, avertizează un studiu publicat sâmbătă, 20 iunie, în Daily Mail.

Potrivit National Crime Agency, practic un bărbat din 35 din Marea Brtainie ar putea fi un potențial pedofil sau caută online imagini cu copii în ipostaze sexuale.

Și mai îngrijorător este faptul că 250.000 de bărbați pot fi atrași sexual de copii sub 12 ani, care nu au ajuns încă la pubertate, potrivit Daily Mail.

Directorul general adjunct al National Crime Agency, Phil Gormley, a declarat că pedofilii din Marea Britanie sunt atât de mulți încât toți locuim aproape de unul dintre ei.

NCA are în lucru un sistem care va alerta autoritățile atunci când minorii discută cu oameni care pretind că sunt copii și intră în vorbă cu ei prin intermediul Facebook sau al altor rețele sociale.

Programul va căuta indicii în modelul de comportament folosit de prădătorii sexuali, înainte de a da alarma.

Potrivit Daily Mail, cifrele de-a dreptul șocante provin din estimări bazate pe cercetări academice și cele mai bune dovezi disponibile din alte surse.

Ele indică faptul că între unu și trei procente dintre bărbați au tendințe de pedofilie.

Însă nu toți oamenii acționează potrivit dorințele lor deviante. Un expert care se ocupă cu studiul pedofililor estimează că aproximativ jumătate din astfel de oameni recunosc pericolele și își țin pornirile sub control.

Cel putin unul din 12 copii a suferit atac, se mai arată în articolul publicat de Daily Mail. Doar anul trecut, un avertisment care apare ori de câte ori sunt căutate pe Google imagini ilegale cu copii a apărut de trei milioane de ori în Marea Britanie.

Cu toate acestea, Google este folosit doar în aproximativ jumătate din căutările de pornografie infantilă. O sursă din Ministerul de Interne a descris amploarea problemei ca “uluitoare”, cu implicații uriașe în sistemul de protecție a copilului, terenuri, poliție, penitenciare, servicii de probațiune și școli.

De asemenea, investigațiile polițiștilor din Anglia și Țara Galilor au scos la iveală faptul că abuzurile sexuale asupra copiilor au crescut cu 71% din 2012, cu până la 113.000 de cazuri în 2015.

Îngrijorător este și că unul din șase oameni condamnați în Marea Britanie este un infractor sexual, iar în Regatul Unit sunt opt închisori speciale pentru astfel de persoane, față de doar cinci în urmă cu doi ani.

Pentru prima oară în istoria Marii Britanii, Guvernul a numit un ministru pentru prevenirea abuzului față de copii, ceea ce dovedește amploarea evenimentului, potrivit Daily Mail.

Pedofilia a luat amploare după apariția Internetului. Astfel, înainte de apariția mediului on-line, asupra suspecților erau descoperite, în medie, 150 de imagini. Astăzi există 100 de milioane de imagini on-line cu abuzuri asupra copiilor și sute de mii stocate în calculatoare personale.

În acest an, în Marea Britanie a fost instalat un nou sistem informatic ce va permite examinarea imaginilor de abuzuri sexuale asupra copiilor. Sistemul va fi legat de cel al Interpol, iar 12 funcționar NCA vor lucra doar la identificarea victimelor din imaginile de pe Internet.


Agresor sexual în libertate. Căutat de un an, se crede că se ascunde prin Europa

Ani grei de închisoare pentru regizorul pedofil. Cum își convingea monstrul victimele de numai șapte ani

Medici, profesori, asistenți sociali și foști ofițeri de poliție, arestați pentru pedofilie

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version