Menu
in

Standard & Poor’s: Băncile vor pleca din UK dacă se va vota pentru părăsirea Uniunii Europene



Mai multe bănci ar putea să își mute sediile din Marea Britanie și să opteze pentru Frankfurt, Paris sau Dublin, în cazul în care s-ar decide ieșirea acestei țări din Uniunea Europeană, în urma referendumului din 2017.

Potrivit The Guardian, Marea Britanie a exportat, anul trecut, jumătate din bunuri şi servicii către UE – 227 miliarde lire sterline (359 miliarde dolari) – iar companiile străine care operează în Regatul Unit au acces la o piaţă alcătuită din 28 de state şi 500 milioane de persoane.

Jumătate din totalul investiţiilor străine directe în serviciile financiare vine din UE. Deşi Ldondra rămâne un centru financiar global de primă mărime, băncile globale şi-ar muta sediile europene în alte state deoarece nu vor mai putea folosi oraşul ca paşaport pentru tranzacţiile lor în UE, se arată în raportul S&P.

Spre exemplu, grupul american Citigroup îşi transferă sediile europene ale diviziei sale de retail în capitala Irlandei, Dublin, pentru a-şi reduce costurile. Cea mai mare bancă britanică, HSBC, analizează posibilitatea de a-și muta sediului general din Marea Britanie în Asia şi a avertizat asupra consecinţelor ieşirii ţării din UE.

Premierul conservator David Cameron a anunțat că va organiza un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, până la sfârşitul anului 2017.

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a avertizat recent că un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea duce la retrogradarea ratingului de credit al ţării, va bloca accesul la piaţa comună şi la oportunităţile de afaceri, dar va pune presiune şi asupra lire sterline. Moody’s atribuie Regatului Unit un rating suveran ‘Aa1’ cu perspectivă stabilă, cu o treaptă sub ‘AAA’ (cel mai ridicat nivel).


Cameron: „Părăsim Uniunea Europeană dacă nu ni se acceptă reforma libertății de circulație”

Cetățenii din Tuvalu, Uganda, Tanzania și Vanuatu pot decide ca Mare Britanie să iasă din UE. Cum s-a ajuns aici?

Se împart taberele pentru „Brexit”. Șeful unei mari companii britanice: Ieșirea din UE este benefică

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version