Menu
in

BESTIA din Luton care a mutilat două femei și o adolescentă de 14 ani a ajuns personaj de documentar la Channel 4

Românul Săndel Hornea, supranumit Bestia din Luton, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit vinovat pentru agresarea a două femei și a unei adolescente de 14 ani, în Luton, în 2019.

Cazul, care a stârnit reacții virulente pe rețelele de socializare, va fi prezentat și în cadrul unui prim episod al unei noi emisiuni de pe Channel 4.

Potrivit The Mirrror, Hornea este un recidivist periculos, condamnat la 9 ani de închisoare în Italia pentru trafic sexual. De asemenea, românul a mai fost condamnat și în România și Ungaria, pentru același gen de fapte.

Bruta a atacat o fată, în vârstă de 14 ani, pe mătușa și pe bunica acesteia, în casa lor, după ce s-a prezentat ca fiind șofer la Amazon.

Scenele îngrozitoare în care Hornea le-a atacat pe cele trei au fost surprinse de camerele de supraveghere din casă. Cazul urmează să fie prezentat într-o nouă serie la Channel, mai scrie The Mirror.

Femeia zăcea țipând și sângerând la nivelul creierului. Nepoata ei a fost apoi lovită violent cu pumnii în față și târâtă țipând pe podea.

Românul supranumit „Bestia din Luton” a fost extrădat în Marea Britanie pentru a fi judecat. A bătut trei femei în timpul unui jaf

Hornea a lovit-o din nou când aceasta a strigat după ajutor și i-a fracturat arcada ochiului.

Românul a fugit din casă cu o consolă de jocuri despre care a crezut că este hard disk-ul camerei de supraveghere.

Săndel Hornea a plecat cu o consolă de jocuri

A fugit în România, dar victimele – o familie bogată de chinezi din Luton – au postat filmările șocante și au oferit o recompensă de 20.000 de lire sterline.

Cu ajutorul amprentelor de pe coletul fals de la Amazon, poliția din România l-a capturat pe Hornea și l-a exrădat în Marea Britanie.

Poliția din Bedfordshire a descoperit că acesta are numeroase condamnări în România, Ungaria și Italia pentru trafic sexual.

Inspectorul Tom Hamm a declarat: „Cum poate cineva care a făcut nouă ani de închisoare să aibă voie să vină aici?”

Răufăcătorul a pledat vinovat la Luton Crown Court pentru rănire, vătămare corporală gravă, furt și spargere și va fi condamnat peste câteva săptămâni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 5]
Exit mobile version