„Bestia din Marea Baltică”, un front atmosferic extrem de rece, a început să pună stăpânire pe Marea Britanie.
Vântul, ploile, zăpada și temperaturile sub zero grade vor fi prezente în Regatul Unit pentru cel puțin patru zile, spun meteorologii, începând de azi, 5 februarie.
În Yorkshire și nord-estul Angliei vor fi ploi abundente, urmate de zăpadă și de îngheț, va urma partea de est a țării, după care Londra și coasta de sud, până duminică.
Va fi pentru a doua oară când Londra va fi lovită de zăpadă, în ultimele două săptămâni, după ce furtuna de pe 24 ianuarie.
Vremea foarte rece ar putea pune în pericol persoanele vulnerabile, existând îngrijorări că problemele ar putea pune în dificultate desfășurarea vaccinărilor împotriva coronavirusului, în special în Scoția, care se va confrunta cu căderi masive de zăpadă.
În Scoția, 20 de vehicule, camioane, autobuze și autoturisme erau blocate în zăpadă, între Ullapool și Garve, în această dimineață.
Aproximativ 40 de șoferi au fost salvați la Loch Dorma, în Wester Ross, după ce au rămas blocați în zăpada care a atins 2 metri. Highland Council a declarat că au fost înființate centre de urgență și le-a transmis șoferilor: „Nu călătoriți în această zonă”.
A85 a fost închis la vest de Methven, în Perth și Kinross, din cauza inundațiilor, iar trenurile nu puteau circula pe Highland Mainline, între Dalwhinnie și Inverness.
Cod galben de zăpadă pentru Londra. Se anunță un weekend alb în capitala Marii Britanii
Aproximativ 100 de proprietăți au rămas fără energie electrică, din cauza defecțiunilor în Skye, Lewis, Sutherland și în apropiere de Inverness.
Aproximativ 136 de alerte de inundații și 38 de avertismente au fost emise pentru Anglia, pentru râurile Tamisa și Severn.
Condițiile de iarnă au pătruns în Marea Britanie după un flux de aer rece din Scandinavia – iar Oficiul de Meteorologie a spus că furtunile se vor deplasa spre sud.
Midlands și zona de sud-est vor fi sub condiții de zăpadă de mâine, până duminică după-amiază. Până la 15 cm de zăpadă ar putea cădea la nivelurile inferioare, mai spun meteorologii.