Ioan Cristian Moise, din Northampton, a petrecut mai multe zile, în ianuarie 2021, cu o fată de 14 ani, la un hotel, unde a comis infracțiuni sexuale, potrivit poliției din localitatea menționată.
Poliția a început o anchetă atunci când familia fetei a raportat că este îngrijorată cu privire la comportamentul minorei.
Moise a fost acuzat de 12 infracțiuni, după o anchetă extinsă și a pledat vinovat pentru toate faptele la Curtea Coroanei din Northampton.
Abuzează sexual o fată de 14 ani în Southend. Închisoare pentru românul George Zmeu
Inspectorul detectiv Simon Barnes, a declarat: „Acest rezultat este o dovadă a muncii grele, a sârguinței și dedicării detectivilor care au investigat acest caz. Datorită lor, Ioan Moise nu a avut altă opțiune decât să pledeze vinovat … Un infractor sexual periculos se află acum în siguranță, în spatele gratiilor, în așteptarea sentinței și, prin urmare, nu mai poate răni pe nimeni altcineva.”
Moise își va afla sentința, la Northampton Crown Court, pe 13 mai 2021.