Românii se întorc de la muncă din străinătate, în special din Italia şi Spania, cu boli psihice şi tot mai multe depresii.
Medicii constănțeni susţin că stresul, nesiguranţa zilei de mâine, stările de panică, irascibilitatea, depresia sunt duşmanii declaraţi ai celor care sunt nevoiţi să muncească peste hotare, scrie Cuget Liber.
Și copiii care rămân acasă încep să își schimbe comportamentul, în timp ce părinții se îmbolnăvesc.
„Spre exemplu, o femeie cu doi copii, a plecat la muncă în Italia. Unul dintre copii era cu dizabilităţi, iar soţul acesteia a refuzat să-l îngrijească, motivând că nu se descurcă. Ca urmare, ea a fost obligată să-şi întreţină copilaşii dintr-un singur salariu şi implicit să muncească multe ore pe zi pentru a se descurca. Între timp, fiica cea mare, după luni de zile de căutări, nu şi-a găsit loc de muncă şi a ales să-şi îngrijească acasă fratele cu dizabilităţi, dar condiţionat, în schimbul unei sume de bani de la mama sa. Din păcate, în timp, rezistenţa femeii a scăzut, iar starea de stres s-a accentuat de la o zi la alta, până când a trebuit să vină acasă, pentru că nu mai rezista, efectiv, acolo”, a declarat Irina State, psiholog.
Un caz asemănător este cel al unei mame singure, de doar 31 de ani, care după doar cinci luni de muncă peste hotare a trebuit să se întoarcă acasă, pentru că ruda în grija căreia şi-a lăsat copilul nu mai vrea să se ocupe de el, pe motiv că vrea mai mulţi bani.
„În fiecare lună îi trimiteam suficienţi bani pentru ea şi cel mic, dar pe zi ce trecea făcea presiuni tot mai mari asupra mea şi mă forţa să îi dau tot mai mulţi bani. O dată îmi spunea că s-a îmbolnăvit copilul, altădată că şi-a rupt încălţările, că are nevoie de alte haine, deşi eu îi cumpărasem suficiente şi tot aşa. Nu ştia, efectiv, ce să îmi mai spună ca să mă stoarcă de bani, asta în condiţiile în care eu am considerat mereu că le trimit suficient. Pe de altă parte, eu am lucrat în agricultură în Spania, ori la cules de căpşuni nu am câştigat niciodată vreo sumă exorbintantă, ca să-mi permit foarte multe lucruri. Pentru că presiunile au continuat, stresul şi îngrijorarea m-au doborât şi a trebuit să mă întorc”, a declarat Ancuţa P.
Un alt caz, un tată, în vârstă de 35 de ani, care a lucrat mult timp în străinătate s-a reîntors în ţară, cu stare anxioasă, agitat, cu nesiguranţa zilei de mâine, cu lipsă de autocontrol.
După o vreme, el şi-a găsit un loc de muncă aici, dar are impresia mereu că-şi va pierde locul de muncă şi merge periodic pentru terapie la psiholog.
„După revenirea în ţară, la aproximativ şapte luni, am reuşit să găsesc altceva de muncă, dar acest post ştiu că a fost ocupat mereu doar de cei cu relaţii ori eu nu am aşa ceva. Deşi sunt apreciat la noul loc de muncă, nu îmi pot scoate din minte ideea că aş putea fi înlocuit oricând cu cineva mai bine pregătit sau cu pile şi relaţii”, a comentat Ion S.
Desigur, cazurile de acest gen sunt multe, iar medicii psihologi se confruntă cu tot mai multe în ultima perioadă.
BBC difuzează un film emoționant despre copiii români cu părinții plecați în străinătate
