Candidatul PNL Mihai Voicu dorește dublarea numărului de parlamentari din diaspora

Mihai Voicu, candidatul aflat pe primul loc pe lista PNL pentru diaspora la Camera Deputaților, a fost o prezență foarte discretă în această campanie. Este un candidat cu foarte mari șanse de a fi ales și am încercat să aflăm ce planuri are dacă va obține încrederea diasporei.

Domnule deputat, sunteți parlamentar de foarte mult timp, ați fost ministru, aveți o experiență extraordinar de mare în politică și cu toate astea ați ales să candidați pentru a-i susține pe românii din diaspora. Vă veți menține susținerea în următorii patru ani?

«Chiar dacă am deţinut, de-a lungul vremii, funcţiile pe care le menţionaţi, activitatea mea politică, în special cea parlamentară, s-a intersectat în mai multe rânduri cu problemele românilor din diaspora, în special cele legate de dreptul de vot şi reprezentarea parlamentară.



Încă din 2008, atunci când am condus, ca şi în 2016, comisia parlamentară pentru cod electoral, am avut iniţiativa înfiinţării circumscripţiei electorale a românilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate.

Fără a avea în plan o candidatură pentru diaspora, această luptă a continuat, mai ales după bătălia teribilă din 2014. Am militat pentru votul prin corespondenţă, ca şi pentru creşterea numărului de secţii de votare din străinătate.

Acesta este principalul motiv pentru care am fost desemnat candidat pentru diaspora. Desigur că această preocupare trebuie să continuie şi trebuie să fie extinsă şi la alte subiecte decât cele electorale.

Am de gând, dacă voi primi încrederea românilor din străinătate, să îi reprezint cu toată puterea şi priceperea mea pe întreaga durată a mandatului.»

Ați fost practic cel care a contribuit decisiv la posibilitatea votării prin corespondență. Vă declarați mulțumit pentru modalitatea în care va fi aplicat? Există deja foarte multe nemulțumiri legate de plicurile și buletinele de vot trimise prin poștă.

«Legea votului prin corespondenţă este extrem de importantă, însă conţinutul ei a fost alterat de majoritatea parlamentară PSD – ALDE, în sensul introducerii unor bariere administrative, mai ales prin refuzul acceptării înscrierii on-line. Aceste bariere au fost parţial înlăturate de guvernul Cioloş, însă mai sunt lucruri de făcut.

După acest scrutin Guivernul, Parlamentul şi Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să facă o evaluare onestă a procesului de vot prin corespondenţă şi să facă corecţiile necesare.»

Ați avut deja întâlniri cu românii din diaspora. Care vi s-au părut cele mai mari probleme cu care se confruntă?

«Am parcurs în această campanie mii de kilometri, iar echipa PNL Diaspora a vizitat comunităţi de români din toate ţările în care aceştia trăiesc în număr semnificativ, uneori de mai multe ori.

Problemele cu care aceştia se confruntă diferă de la ţară la ţară, uneori de la zonă la zonă.

Peste tot însă românii au ridicat problema birocraţiei, atât din partea serviciilor consulare, cât şi la autorităţile din ţară, în timpul scurtei perioade de concedii în România.

Debirocratizarea şi simplificarea procedurilor administrative în relaţia cu cetăţenii, în special cu cei cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, trebuie să reprezinte un obiectiv important al viitorului guvern. Liberalii se angajează să facă tot ce ţine de ei pentru a contribui la rezolvarea acestor probleme.»

Care va fi prima măsură pe care Parlamentul ar trebui s-o ia pentru diaspora? Ce proiect legislativ credeți că e urgent și trebuie înaintat?

«Aş menţiona modificarea legilor electorale în sensul corectării problemelor constatate în această campanie, începerea dezbaterii despre votul electronic, dublarea numărului de parlamentari din diaspora, precum şi modificarea procedurilor administrative în sensul debirocartizării menţionate mai sus.»

Ce mesaj aveți pentru românii din diaspora, acum, la sfârșit de campanie electorală

«Închei acest scurt interviu cu un apel călduros pentru românii din diaspora pentru a se prezenta la vot în număr cât mai mare la 11 decembrie.

Indiferent de opţiunea politică, concetăţenii noştri trebuie să ştie că absenţa de la vot înseamnă ca alţii să decidă pentru tine.»

 

Andi Rădiu

Cine este Manuel Costescu, candidatul USR în străinătate. Un tehnocrat pentru diaspora

Dreptul lui Costică Berindei de a fi votat. Votați și COSTICĂ BERINDEI!

Românul din echipa primarului Londrei, candidat la Senat pe listele PSD. „Brexitul bate la ușă. Prezența mea în Parlamentul României este CRUCIALĂ”

Aurelian Mihai, candidat ALDE: „În diaspora am clădit două țări”. „Vom câștiga!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Video – Imaginile umilinței la Consulatul României din Londra. Cozi infernale la ghișee și în stradă

Birmingham. Român mort de frig de Ziua României