Candidatul USR din Paris promite diasporei o Românie fără hoție. Radu Mihail: „Dacă România merge bine, Diaspora merge bine”

”Noi, USR-ul, avem ca punct principal în program eliminarea furtului din banul public”, ne-a declarat Radu Mihail într-un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Românească. Candidatul USR la Senat a vorbit despre legăturile cu diaspora, experiențele de muncă, campania electorală, dar și despre politica actuală din România.

Domnule Radu Mihail, sunteți pe primul loc pe lista de candidați ai Uniunea Salvati România. Cum ați ajuns să candidați pentru partidul condus de Nicușor Dan?

«După alegerile din 2014 și mai ales după tragedia de la Colectiv, ca și mulți alți români care nu au mai făcut niciodată politică, m-am gândit că este momentul ca oameni ca mine să se implice. M-au ațâțat și afirmațiile unora cum că generația mea ar fi lăsat țara de izbeliște pe mâna PSD-ului și a altora ca ei. Mi-am spus că încă nu am murit și mai am timp să demonstrez că oamenii normali pot face mai mult decât să își plătească impozitele și eventual să voteze înjurând printre dinți. Așa că am început să caut oameni cu care să mă potrivesc, să facem treabă.



Mi-a luat ceva timp să mă lămuresc că Nicușor Dan, chiar dacă la prima vedere apărea ca un idealist fără prea multă «prezență de scenă», este de fapt (ca și colegii lui de altfel) un om îndârjit, hotărât și capabil să facă ceva pentru societatea românească. Și că promovează lucruri simple: să nu se mai fure din banul public și să reconstruim România pe o bază sănătoasă.

Când m-am lămurit, mi-am oferit ajutorul. Inițial aveam în gând să donez doar câteva ore pe săptămână să ajut cât pot USRul să se organizeze, că asta îmi e meseria. Datorită parcursului meu mi s-a propus să mă alătur echipei Diaspora, am făcut-o și am fost inclus pe lista de candidați. Este o onoare și o responsabilitate mare.»

Despre dvs. se știu puține lucruri, locuiți la Paris și sunteți specialist în managamentul comunicațiilor. Ne puteți da alte detalii?

«Am 47 de ani, sunt născut și am copilărit în Constanța. După armată am făcut facultatea in București, Electronică și Telecomunicații. La Revoluție eram în anul doi așa că am experiența vieții în România înainte de ’89, în tranziție si după.

În țară am stat până în 2000. Am lucrat ca inginer. Apoi am avut șansa să fiu selecționat de către Motorola într-un program de pregătire a managerilor și am plecat in America. Am lucrat apoi diferite perioade si la Torino si la Birmingham, cea mai mare parte din timp am petrecut-o în Franța unde m-am și stabilit. De 6 ani m-am lansat pe cont propriu și mă ocup cu consilierea intreprinderilor mici și a întreprinzătorilor pe care îi ajut să își structureze și să își dezvolte activitatea. Deși sunt la început, am deja clienți în Franța, Italia și România.»

USR este finanțată de George Soros, este o impresie care circulă cu viteză mare pe internet. Cine finanțează USR? Dvs. câți bani ați alocat acestei campanii și din ce surse?

«Treaba cu Soros este evident o gogoriță. Sunt zvonuri raspândite de PSD si aliații săi. Zvonuri de o absurditate rar intâlnită dar faptele vor clarifica totul. Nicușor Dan a înaintat o acțiune în instanță împotriva lui Victor Ponta și Sebastian Ghiță pentru calomnie în legătură cu minciunile repetate că el și USR ar fi finanțați de Soros și alte bazaconii de genul ăsta.

USR a primit finanțare de la oameni obișnuiți, de la români, care s-au decis să susțină o formațiune nouă care face politică altfel. Și în materie de finanțare suntem cei care ne respectam promisiunea de transparență totală.

Bogăția noastră nu stă în fondurile pe care le strângem ci în efortul voluntarilor, toți cei care se implică, împart pliante, discută cu oamenii și prin convingerea lor conving și pe alții de nevoia de a aduce un suflu nou în politică.»

Câți români sunt în Franța? Care sunt cele mai mari probleme pe care le au și pe care anume un parlamentar de diaspora ar putea să le rezolve sau măcar să le atenueze?

«Diaspora din Franța are o pondere relativ redusă față de Italia sau Spania. Problemele românilor de pretutindeni diferă în funcție de cum s-au instalat în țara de destinație și mai puțin depind de locația ca atare. Că trăiești la Romainville, la Prima Porta, la Coslada sau Alcalà, dacă lucrezi în construcții sau îngrijești bătrâni te lovești de dificultăți similare – probleme cu angajatorii, lipsa unui punct de sprijin eficient în caz de nevoie, atitudinea uneori ostilă a localnicilor. În multe cazuri, lucrul care apasă mult este dificultatea sau imposibilitatea de a se restabili în țară – salariile mici de acolo, probleme cu administratia din România, etc.

Sunt si compatrioți care au avut un parcurs diferit – oameni plecați la studii sau la lucru pentru multinaționale, medici, etc. Chiar dacă au o viață de zi cu zi mai ușoară, și ei sunt afectați de unele dintre aspecte de mai sus.

Soluțiile, ca și sursele problemelor, sunt în țară. Dacă România merge bine, Diaspora merge bine. Economia româneasca trebuie să creeze valoare și această valoare nu mai trebuie să fie furată. »

Ce părere aveți despre actuala clasă politică din România? Despre guvernul Cioloș și președintele Klaus Iohannis?

«Observ că parlamentarii actuali, în marea lor majoritate, sunt oameni care nu își fac treaba, poate și din cauza faptului că puțini dintre ei au avut vreodata meserii în care să producă ceva concret. Un procentaj important fac numai politică de ani buni. Îmi doresc un parlament cu oameni obișnuiți, dar din păcate puțini sunt cei care se angajează, majoritatea au constrângeri personale (pe care le înțeleg, nici mie nu mi-a fost ușor să mă decid) și nu vor să aibă de a face cu « cloaca » din politică. Visul meu este ca după experiența mea cu aceste alegeri și alți oameni ca mine, normali, să se implice în politica românească.

Cred că trebuie să facem o distincție clară între actuala clasă politică și guvernul Cioloș unde sunt oameni care nu au fost înregimentați politic. Mie îmi place de Cioloș, de modul în care a gestionat guvernul în ultimul an, de oamenii pe care și i-a ales. Da, a mai dat rateuri, a mai făcut greșeli dar le-a recunoscut și a corectat. Mi se pare extrem de important să fi corect si sincer.

În ceea ce îl privește pe președinte, foarte mulți dintre cei ce au stat la cozi imense să îl voteze în străinătate acum doi ani se declară dezamăgiți și nu vor să mai meargă la vot. Așteptările au fost imense și percepția generală este că ele sunt departe de a fi împlinite. Dar nu trebuie să ignorăm ce s-ar fi întâmplat dacă Victor Ponta si PSD-ul ar fi obținut atunci mână liberă să facă ce vor. Modul în care mai ales PSD și ALDE se luptă acum cu justiția, pomenile electorale pe care le oferă, disperarea cu care se agață de scaune pentru a nu intra în pușcărie mă fac să mă ingrozesc la gândul că acești oameni ar fi putut să aibă puterea absolută în România. Am convingerea ca efortul extraordinar al oamenilor din Diaspora de a vota și de a împinge pe cei din țară să voteze în 2014 a fost cu mare, mare folos pentru țară.»

De ce românii continuă să emigreze în masă? Ce efecte credeți că va avea acest fenomen pe termen lung?

«Majoritatea românilor care emigrează o fac pentru că nu au oportunități suficiente să aibă o viață decentă în țară. Cele două puncte principale sunt salariile mici și sistemul de sănătate care e la pământ. Pe măsură ce lucrurile se îmbunătățesc pe aceste planuri, fluxul va scădea. Deja vedem că în anumite zone și tipuri de activitate situația se schimbă dar progresul este încă fragil, puțin vizibil și are nevoie să fie susținut de un guvern cum e guvernul Cioloș.

Noi, USR-ul, avem ca puncte principale în program eliminarea furtului din banul public și reindustrializarea României, prin replicarea experiențelor pozitive care au apărut mai ales în orașe precum Cluj, Brașov sau București. Dacă adăugăm și curățirea sistemului de sănătate pe care guvernul Cioloș prin Vlad Voiculescu a început-o, putem să întrevedem un viitor bun. Cu condiția ca românii să iasă la vot și să nu mai lase țara pe mâna acelorași profitori și certați cu justiția din PSD, PNL, PMP, ALDE și compania.»

 

Sorin Cehan

Deputatul Aurelian Mihai: „Va fi sfârșitul guvernării tehnocrate pentru cel puțin 20 de ani”

Candidatul PNL Mihai Voicu dorește dublarea numărului de parlamentari din diaspora

Cine este Manuel Costescu, candidatul USR în străinătate. Un tehnocrat pentru diaspora

Dreptul lui Costică Berindei de a fi votat. Votați și COSTICĂ BERINDEI!

Românul din echipa primarului Londrei, candidat la Senat pe listele PSD. „Brexitul bate la ușă. Prezența mea în Parlamentul României este CRUCIALĂ”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deputatul Aurelian Mihai: „Va fi sfârșitul guvernării tehnocrate pentru cel puțin 20 de ani”

Noul șef MI6, avertisment pentru Marea Britanie. „Se pun la cale atacuri împotriva noastră”