in

Autocar cu români, implicat într-un accident cumplit. Cinci morți, șase cetățeni români răniți

Un autocar cu români, implicat într-un accident cumplit, în apropierea graniței cu Ungaria. În autocar se aflau 25 de persoane la bord

Accidentul a avut loc în această dimineaţă, la doi kilometri de intrarea în România, de partea ungară a graniței, în apropiere de localitatea Mako. Accident ul s-a soldat cu morți și răniți. În accident au fost implicate un autocar Eurolines, care venea de la Hamburg și se deplasa către București, un microbuz înmatriculat în Bulgaria, două autoturisme și un TIR.

carnagiu-pe-sosea



Potrivit primelor informații, o persoană din autocarul românesc a murit, o alta din microbuzul înmatriculat în Bulgaria şi o a treia dintr-o autoutilitară cu numere româneşti; de asemenea, şi-ar fi pierdut viaţa două persoane care se aflau la momentul accident ului într-un autoturism cu numere de înmatriculare bulgăreşti, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

MAE a precizat că un singur român se află printre persoanele decedate: „Conform informațiilor preliminare comunicate de către autoritățile ungare de la fața locului, printre persoanele decedate în urma accident-ului se află și un cetățean român. Șase cetățeni români răniți au fost transportați la unitățile sanitare din Szeged și Mako”, precizează MAE.

Gabriel Manole, martor ocular, prima persoană care a semnalat accidentul la 112, a relatat la Digi24 ce a văzut. El a spus că în momentul producerii accidentului în zonă era ceață densă și erau avertizări în acest sens de reducere a vitezei.

Carosabilul era umed. Martorul a văzut două persoane decedate, una dintre ele șoferul unui microbuz. Microbuzul respectiv intrase în spatele unui TIR, după care, la rândul lui, a fost lovit din spate de un autocar Eurolines, care a ricoșat în TIR. Imaginile de la fața locului arată că TIR-ul era înmatriculat tot în România, având numere de Brașov.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cetăţean britanic arestat la domiciliu în România. Avea plantație de canabis

Mergem în Canada fără viză. Parlamentul European a aprobat acordul CETA între UE și Canada