Ministerul de Externe are în evidenţă acum şapte familii de cetăţeni români ai căror copii au fost separaţi de părinţi şi preluaţi de stat, arată Digi 24.
În total, se arată pe site-ul televiziunii, 16 copii au fost preluaţi de autorităţile norvegiene.
Informaţiile au fost puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la solicitarea Digi 24, autorităţile române arătând în acest context că „pentru toate cazurile aflate încă în derulare, demersurile de asistenţă ale MAE continuă”.
„În atenţia Ministerului Afacerilor Externe şi a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) se află, în prezent, șapte cazuri ale unor familii de cetățeni români, ai căror copii (în total, 16 copii) au fost preluați de autoritățile norvegiene”, a anunțat MAE.
Reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție au confirmat, pentru Digi 24, datele aflate în evidența MAE, arătând în plus că pentru 11 copii au fost transmise solicitările de repatriere prin intermediul MAE și al Ambasadei de la Oslo. În trei cazuri urmează a fi demarate anchete sociale la domiciliul familiilor, urmând a fi cerută „repatrierea/returnarea copilului în România”.
Autorităţile de la Bucureşti au inclus şi declanşarea unor anchete sociale paralele în România, concluziile lor stând ulterior la baza unor solicitări oficiale transmise guvernului norvegian pentru repatrierea minorilor. „Pe plan intern, ANPDCA a dispus efectuarea de anchete sociale la domiciliul părinţilor din România şi în familiile extinse ale minorilor. În majoritatea cazurilor, anchetele s-au finalizat cu decizia părţii române de a solicita părţii norvegiene repatrierea asistată a copiilor. Pentru toate cazurile, solicitarea autorităţilor române competente de repatriere a copiilor a fost notificată pe cale oficială părţii norvegiene de către Ambasada României din Oslo”, transmite MAE.
Citiți AICI tot articolul.