Cea mai mare problemă a României este DEPOPULAREA: «Se pierde sufletul neamului românesc»



Fenomenul depopulării este cea mai mare problemă pe care o are România în acest moment.

“Avem o mare problemă și din punctul meu de vedere aceasta este cea mai mare problemă pe care o are România în acest moment. Nu avem mari probleme din punct de vedere economic, pentru că într-un fel sau altul noi suntem obișnuiți să ne gestionăm și sărăcia și bogăția. Nu avem mari probleme din punct de vedere politic, pentru că până la urmă politica la noi este ca și creștinismul, foarte veselă, adică o luăm ca atare și ne uităm seara la televizor cum ne uitam în alte vremuri la Cascadorii râsului. Nu avem probleme de stabilitate internă, nu avem probleme de populații, de asimilări de tip cultural ciudate, în schimb avem o mare problemă, cea a depopulării României“, a spus Profesorul de economie Dumitru Chirițescu, în cadrul discursului ținut recent la Craiova la conferința cu tema “ Depopularea României – cauze și efecte”.

Dumitru Chirițescu a afirmat că migrația este un fenomen “pe care nu îl inventăm noi acum: oamenii emigrează și imigrează, își caută teritorii în istorie”, însă dincolo de acest aspect nu este un fenomen de mare amploare pentru o națiune, pentru că oamenii își doresc de fapt să trăiască acasă, în spațiul cultural și de civilizație în care s-au născut, în matricea lor și unde își pot găsi cu adevărat fericirea, “pentru că un om cu adevărat fericit nu este decât în cultura și religia lui“.

“În general, popoarele nu pleacă de acasă. Numai că noi, iată, plecăm de acasă. Acesta este marele paradox pe care noi în trăim azi, acela că noi, românii, plecăm de acasă. Media plecărilor dintr-o țară în general se situează cam între 5 și 10% (plecări, veniri), numai că noi am pierdut, după 2007, 25% și pierdem în continuare masiv populație și suntem un caz particular”, a afirmat profesorul de economie, citat de Agerpres.

În opinia acestuia, cauzele migrației populației din România sunt de ordin economic și cultural. “Este vorba de cauze economice, în primul rând. Suntem săraci, suntem mult mai săraci decât în poeziile ceaușiste.

“Avem ceea ce ne trebuie, dar nu suntem bogați și, mai ales, dincolo de asta, nu avem capacitatea de a mobiliza factorii de producție, de a impune competitivitate și a însemna ceva în concurență din punct de vedere economic. Evident că există cauze multiple pentru care suntem așa, dar cea mai importantă dintre ele este aceea că suntem un popor marginal în această parte a Europei. (…)

O altă cauză este de ordin cultural: se pleacă din România, pentru că noi suntem într-un război româno-român și trebuie să recunoaștem: nu ne mai dăm “bună ziua” ca altădată, nu mai suntem atât de solidari între noi, cum eram altă dată.

Suntem cu adevărat răi între noi și este de cercetat de unde vine această răutate reciprocă. Viețile noastre stau sub acest semn al urii și personal fac un exercițiu teribil zilnic să nu intru acolo și în România e foarte greu să nu intri în acest război în care fiecare se războiește cu fiecare. O altă cauză este dezvoltarea fascinației față de Occident în perioada de dinainte de 1989 datorată și acestei inferiorități de ordin civilizațional, acestui colț în care am fost împinși după 1945, de atrocitatea cu care comunismul a fost impus în România unde nu s-a permis nimic, mai ales în ultimul deceniu”, a spus prof.univ.dr. Chirițescu.

Născut în anul 1965, Dorel Dumitru Chirițescu este decanul Facultății de Șiințe Economice din cadrul Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Este colaborator al revistei ‘Dilema veche’, unde ține rubrica ‘Viața de capital’. Cel mai recent volum al său este “Capitalismul, o dezbatere despre construcția socială occidentală’, Editura Institutul European, Iași, 2016.

Video EXCLUSIV. Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, despre consecințele Brexit: „Înregistrarea ca rezident permanent e foarte importantă”

Studiu despre românii care pleacă din țară și muncile pe care le prestează

Studiu: 63% dintre românii din Marea Britanie vor să se întoarcă în țară. Vor să investească în România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Strigător la cer! Și-a vândut fiica de 16 ani proxeneților pentru 100 de euro. Fata a ajuns prostituată în Marea Britanie

UE se pregătește pentru un Brexit fără o înțelegere cu Marea Britanie