Menu
in

Cel puţin 80 de persoane au fost rănite de fulgere la Rock Am Ring. Festivalul a fost anulat

A treia şi ultima zi a festivalului Rock Am Ring a fost anulată, după ce zeci de oameni au fost loviţi de trăsnet peste weekend.

Cel puţin 80 de fani au fost răniţi, după ce furtuni şi descărcări electrice au afectat zona festivalului german, aproape de Mendig, în partea de vest a ţării, vineri seară.

Vremea rea a continuat sâmbătă, iar după prognoza pentru duminică autorităţile locale au intervenit şi au interzis desfăşurarea festivalului, pentru a asigura siguranţa fanilor. Organizatorii au spus că acceptă pe deplin decizia şi au cerut participanţilor să părăsească zona festivalului până la ora 12:00.

Cel puţin o persoană a trebuit să fie resuscitată, vineri seară, după ce un fulger a lovit perimetrul evenimentului. Opt persoane au fost rănite grav, forţându-i pe organizatori să înfiinţeze o linie de urgenţă pentru rudele îngrijorate ale acestora, informează Teamrock.com

Este al doilea an consecutiv când fulgerele au cauzat probleme grave fanilor prezenţi la Rock Am Ring. În 2015, 33 de persoane au fost rănite, atunci când un fulger a lovit zona festivalului de două ori.

Formaţia Black Sabbath era programată să închidă ziua de duminică a evenimentului.

CITITI MAI MULT:

Iunie – luna filmului românesc la Londra!

Boris Johnson este decis să trimită românii acasă: „Dreptul vostru de a trăi și munci aici se va termina”

Sfatul psihologului Silvia Gerea: Cum recunoști tulburările de personalitate (partea I)

Ce se întamplă cu părul daca nu folosiţi şampon timp de un an

Socrul fotbalistului Gareth Bale, condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudă

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version