Cifre șocante avansate de un parlamentar român. 12 milioane de români în afara granițelor?



Numărul real al românilor stabiliți în străinătate depășește 12 milioane, a informat, marți, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul PMP Constantin Codreanu, potrivit Agerpres.

Cea mai mare comunitate de români din afara granițelor țării este cea autohtonă din Republica Moldova, de circa patru milioane de persoane, în această categorie fiind incluși toți cetățenii Republicii Moldova, conform unei statistici a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, făcută cunoscută ca urmare a unei interpelări adresate de către deputatul PMP Constantin Codreanu, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de parlamentar.

Conform acestuia, pe poziția a doua se situează comunitatea emergentă românilor din Italia, cu 1.152.000 de persoane, potrivit datelor Institutului Național de Statistică al Italiei, iar pe locul trei comunitatea emergentă a românilor din Spania, cu 1.005.564 persoane.

Pe poziția a patra se plasează comunitatea emergentă a românilor din Statele Unite ale Americii, cu 468.994 de persoane atestate oficial și aproximativ 1 milion de persoane conform estimărilor oficiilor diplomatice din spațiul american.

Comunități importante de români sunt stabilite în Germania, Ucraina și Marea Britanie

„Cumulate, datele prezentare de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, se ridică la un număr de 10.148.315 persoane. Această cifră corespunde celei indicate în Strategia Națională pentru Românii de Pretutindeni pentru perioada 2017-2020, dar sunt incomplete și neactualizate. Cifra de 10 milioane de români transfrontalieri indicată în Strategia Națională este totuși puternic diminuată, întrucât nu ia în calcul un șir de comunități românești autohtone sau emergente cum ar fi cele din Grecia, Federația Rusă, Kazahstan și alte state ex-sovietice”, se arată în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, cifra de 10 milioane exclude persoanele care aparțin, prin cultura materială, muzical-coregrafică etc. filonului cultural românesc și se identifică cu apelative românești, chiar dacă și-au pierdut limba română. Este vorba despre așa-numiții criptoromâni, dintre care cei mai numeroși sunt Valahii din Valahia Moravă (Republica Cehă), Slovacia și Polonia.

„Astfel, putem considera că numărul real al românilor de pretutindeni, așa cum sunt aceștia definiți de legislația română în vigoare, depășește 12 milioane. Statul român este obligat să-și adecveze legislația, politicile, practicile, instrumentarul și resursele bugetare obiectivului major de sprijinire cultural-lingvistică, identitară și spiritual-religioasă a acestor peste 12 milioane de români transfrontalieri”, a menționat președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Cifre OFICIALE. Numărul românilor aproape s-a dubat. Peste 330.000 sunt în Marea Britanie. Majoritatea lucrează în construcții

Statistica i-a numărat pe românii din străinătate: «Sunt două milioane». Datele ONU spun altceva

Cetățenii din opt țări ale Europei de Est PĂRĂSESC Regatul Unit, românii intră în număr mare

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Europarlamentar român: „UE vrea egalitate, dar nu pentru căței!”

Britanicii sunt nemulțumiți de prestația premierului Theresa May în negocierile pentru Brexit