Citizens Advice: muncitorii europeni contribuie mai mult decât beneficiază

Organizația caritabilă “Citizens Advice” a luat atitudine cu privire la anunțul făcut de premierul David Cameron cu privire la faptul că migranții din UE vor pierde ajutorul de șomaj, după șase luni, în cazul în care nu au găsit un loc de muncă.



Gillian Guy, director executiv la nivel național al instituției menționate, a spus: “ajutoarele sociale există pentru un singur bun motiv, acela de a ajuta persoanele aflate în situații disperate. Noi lucrăm pentru ca să ne asigurăm că cei care au nevoie de asistență socială să primească tot sprijinul de care au nevoie. Bunăstarea sistemului este importantă. Însă politicienii trebuie să fie atenți să nu încurajeze mituri si neințelegeri despre cei care beneficiază mai mult de pe urma sistemului de protecție socială.”

El a mai declarat că este mult mai probabil ca muncitorii din UE să aibă slujbe și să nu ceară ajutoare sociale, față de britanici. “În general, ei (cetățenii UE – n.red.) sunt contribuitori economici importanți, depun mai mult decât câșitgă. Acest lucru nu trebuie să fie ascuns de retorica politică”, este de părere Gillian Guy.

Nici Sarah Mulley, reprezentanta Institutului pentru Cerceterea Politicilor Publice (IPPR) din Marea Britanie, nu este de acord cu discursul extrem de dur al premierului Cameron cu privire la imigranți. Ea spune că persoanele din UE care muncesc în Marea Britanie plătesc mai mult decât cheltuiesc, fiind vorba de tineri care au locuri de muncă și nu de asistați sociali.

Mulley a mai declarat că, teoretic, Sistemul Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie este mai deschis pentru cetățenii UE decât altele din Europa. Asta nu înseamnă, a spus ea, că există abuzuri, cel puțin nu la scară largă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Moartea miliardarului rus Boris Berezovski, o nouă suspiciune de asasinat politic în Marea Britanie

Nichita Stănescu, omagiat la ICR Londra