de Mircea Maer

Atunci când am scris articolul precedent despre coletăria britanică, nu mă gândeam că, în numai câteva săptămâni, mă voi confrunta cu alte două probleme legate de livrarea pachetelor, una dintre ele provocată de instituția reprezentativă a Regatului Unit, Royal Mail.

După cum spuneam și atunci, probabil că mulți dintre cititorii noștri din Marea Britanie s-au întâlnit cu situații similare, așa că ceea ce voi relata eu nu este o noutate. Însă, este bine de știut, mai ales pentru cei care sunt de puțin timp aici și care nu cunosc unele capcane ale sistemului britanic.

“Poștașul sună întotdeauna de două ori” este titlul unei cunoscute cărți. În Marea Britanie, poștașul nu sună deloc. El este grăbit să bată doar recorduri statistice în livrarea pachetelor, așa că dacă nu te nimerești în același timp cu el în fața ușii, adio și n-am cuvinte.

Pregătește încă din mașină un bilețel pe care scrie că nu erai acasă și îți vâră respectiva hârtiuță pe orificiul poștal, indiferent de situație. O găsești și trebuie să aștepți 24 de ore pentru a merge la poștă, unde presupui că a ajuns și coletul tău.

Asta mi s-a întâmplat de mai multe ori și jur că de fiecare dată eram acasă. Ultima oară, am găsit bilețelul scris de poștaș în care mi se spunea că pachetul mă așteaptă la oficiul poștal, acolo unde urma să mă prezint cu un act de identitate.

Am lăsat să treacă 48 de ore și m-am înfipt la poștă: “Am un colet,” zic. Și îi înmânez slujbașului de la ghișeu hârtia lăsată în poartă de poștaș. Omul o ia și pleacă după pachet. După 10 minute se întoarce ridicând senin din umeri și cerându-mi numărul de telefon.

Oi fi eu un tip simpatic, dar încă nu îmi dau întâlniri cu bărbați, așa că îl întreb la ce îi trebuie? “Ca să vă sunăm, în cazul în care vă găsim coletul.” Am crezut că nu aud bine. “Adică nu mai este coletul?” “Nu îl găsim”, face respectivul.

Destul de nervos, îi scriu două numere de telefon pe fotocopia bilețelului primit și părăsesc iritat oficiul. Aștept trei zile să fiu sunat, iar în a patra mă înfig din nou la oficiul poștal: “Coletul, nenicul!”

De data asta, din spatele ghișeului mă privea un băiețel blonziu, cu cercel și dinți îngălbeniți de tabac. Îmi ia bilețelul, dă să caute, dar din spate apare prima mea cunoștință. “Mi-ați găsit coletul?”, întreb mai mult ca să mă aflu în treabă. ăsta se uită la mine ca la bijuteriile coroanei. Parcă mă cunoștea de undeva. Își dă seama cine sunt și zice că nu l-au găsit, dar că îl cheamă pe manger. Ce să fac eu cu managerul? Să îl scot afară și să îi trag două perechi de palme? “

„Să faci reclamație”, mi se spune. Nervos cum eram, accept. Mai zăbovesc, pe timpul meu, în așteptarea șefului. Dar tot indianul meu preferat se ițește peste căpățâna blondului cu cercel: “Managerul a plecat, dar vă dau un formular de plângere!”

Am ieșit amețit, cu gândul să intru pe site-ul poștei, ca să fac reclamație. De acolo aflu că nu poți să te plângi decât după 15 zile de când ți-au dispărut bunurile, iar ca să faci o plângere îți trebuie date despre respectivul colet pe care cei de la poștă mi-au spus că nu le au.

Așadar, Royal Mail nu este tocmai o instituție pe care te poți baza, ci una care, la fel ca multe altele din Marea Britanie, face tot posibilul să iasă basma curată pe banii clientului. Chiar în timpul istoriei cu Poșta Britanică, am făcut un upgrade la abonamentul de telefonie mobilă. Noul aparat trebuia să vină prin firma de curierat DPD la sediul redacției. Timp de trei zile, am primit SMS-uri cu traseul coletului, ceea ce mă făcea să cred că, în sfârșit, sunt servit de o companie cu simț de răspundere.

În dimineața livrării, primesc SMS în care mi se spune atât intervalul orar (o adevărată minune pentru Marea Britanie), cât și numele șoferului (asta este la fel ca mersul pe apă). Liniștit, îl anunț pe cel de la recepție că trebuie să primesc un colet de la compania telefonică, prin DPD. Mă apuc de lucru. Se face ora la care ar fi trebuit să vină coletul.

Intervalul era de o oră, așa că nu intru în panică. Timpul trece, dar coletul nu mai vine. Cobor la recepție.

Venise un pachet prin DPD, dar nu pentru compania noastră. Încă o oră. Intru pe site-ul companiei și aflu că a fost livrat coletul chiar la ora anunțată. Numai că pentru el semnase altă persoană. Dau disperat telefon la firmă, de unde mi se spune același lucru.

“Bine, dar nu este semnătura niciunui om din compania noastră”. “Asta nu ne privește pe noi, coletul a fost livrat și s-a semnat pentru el.” Căutăm prin clădire numele respectiv. Nimic. Într-un final, după aproape o oră, îl găsim pe cel care a semnat, într-o altă clădire, de lângă sediul nostru. Omul deja se bucura de noul telefon. Ca o recapitulare, deștepții de la DPD mi-au trimis timp de trei zile mesaje în care îmi spuneau unde îmi este coletul, cine o să mi-l livreze și ora la care va ajunge. Iar când au ajuns cu el în curte, l-au dat alcuiva. Să fie o conspirație sau e caz de balamuc?

P.S. Îmi luasem adio de la coletul livrat prin Royal Mail, însă în cele din urmă mi-am primit banii înapoi de la firma unde îl comandasem. La două zile, am fost sunat și de poștaș: găsise pachetul.

Coletul britanic