Menu
in

Consumul de alcool a crescut puternic în timpul izolării: «Plictiseala și anxietatea îi duc pe mulți britanici către dependență»

Europa se confruntă cu o creștere evidentă a consumului de alcool în familie. Iar trendul va persista și după relaxarea restricțiilor, spun specialiștii.

Un raport recent arată că abuzul de băuturi alcoolice este o altă problemă cauzată de izolarea din timpul pandemiei. Consumul de alcool a crescut, iar cei care suferă de afecțiunile cauzate de abuzul de băuturi alcoolice ajung să aibă probleme grave.

Peste jumătate de milion de britanici se confruntă cu efectele alcoolismului. Tratamentul este din ce în ce mai greu de urmat, mai ales că majoritatea celor care participau la întâlniri în cadrul unor grupuri de sprijin recurg acum la sesiuni online.

Experții spun că o parte mare a populației se află în pragul alcoolismului, din cauza consumului tot mai mare de băuturi din timpul pandemiei. Plictiseala, izolarea și anxietatea îi duc pe mulți către dependența de alcool, spun medicii. În Marea Britanie vânzările de băuturi alcoolice a crescut cu aproximativ 30% în luna martie.

Și în România consumul a crescut mult

Lucrurile stau chiar mai rău în România, potrivit unui raport recent, prezentat de antena3.ro: valoarea vânzărilor de băuturi alcoolice a crescut cu 37% în perioada Paștelui; valoarea vânzărilor pentru bere (+80%), sangria (+69%) și vin (+39%) depășec vânzările de Revelion; valoarea vânzărilor de alcool pur a crecut cu 360% în a 14-a săptămână a anului 2020.

Pericolul la care se expun cei care fac abuz

Problema este că un consum nu neapărat mare de alcool, dar constant, însoțit de sedentarism, are un efect și mai nociv asupra ficatului.
“Alcoolul este combustibil. 20 de mililitri pe 24 de ore reprezintă cantitatea pe care ficatul o poate prelucra. Ce se întâmplă cu mai mult? Va fi aruncat în sânge. Alcoolul nu se elimină, ci se depune sub forma de grăsime, grăsime pură, în ficat”, avertizează medicul Ștefan Voicu. Și, destul de ușor, cei care fac abuz ajunge să suferim de steatoză hepatică.

“Pot face hepatite cronice și ulterior ciroză hepatică. Ficatul are puterea asta regenerativă, dar dacă însă nu e prea târziu, dacă am luat măsurile la timp, boala hepatică e reversibilă”, atrage atenţia şi Gabriela Smira, medic primar medicină internă, conform Ştirilor Pro TV.

În cazul unei pneumonii, ficatul este cel care ajută plămânii să facă față bolii. Asta dacă vorbim despre două organe sănătoase și capabile să își îndeplinească funcțiile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version