in

Crimă pasională în Ilford. Un rom din Vaslui și-a măcelărit fosta iubită



Genu Armeanu, un rom de 45 de ani din Vaslui, și-a omorât fosta iubită cu mai multe lovituri de cuțit din cauză că aceasta se cuplase cu patronul magazinului din Ilford, unde lucra.

Armeanu a fost acuzat de crimă după ce a ucis-o pe o stradă din Ilford, estul Londrei, pe Elisabeta Lăcătușu, originară tot din Vaslui.

Potrivit Evening Standard, suspectul a fost arestat miercuri, 3 ianuarie. Victima de 44 de ani a fost găsită în aceeași dimineață, în Norfolk Road, Ilford, la câțiva metri de o creșă. Personalul de pe ambulanță a încercat să o salveze, însă rănile au fost prea grave, iar femeia a murit la scurt timp.

Potrivit publicației vasluiene Vremea Nouă, Armeanu nu a putu să accepte că Elisabeta îl părăsise și că își refăcuse viața cu patronul restaurantului la care lucra.

Armeanu a înjunghiat-o de zeci de ori în piept, după care i-a tăiat gâtul femeii.

Un martor a povestit pentru Evening Standard că a auzit un urlet groaznic: „E oribil ce a putut să se întâmple. Eram în casă când am auzit un urlet groaznic. M-am gândit că e o ceartă între copii, dar câteva minute mai târziu am văzut polițiștii și paramedicii. Cred că acel țipăt a fost al ei”.

După comiterea crimei, Genu s-a întors în casa în care locuia alături de alți români, fără a spune ceva cuiva. Cunoscuții bărbatului au explicat pentru Vremea Nouă că seara, la ora 22:30, au venit peste 20 polițiști, înarmați și cu câini, i-au interogat pe toți, însă l-au arestat doar pe Genu. „I-au pus direct lanțuri și la mâini și la picioare”, a povestit un cunoscut al acestuia.

Genu era în Londra de cinci ani, iar cunoscuții săi îl descriu ca pe un om deloc agresiv. Ei spun că bărbatul lucra în construcții și îi mergea destul de bine.

Român extrădat în Marea Britanie pentru a fi judecat pentru crimă

Condamnat pentru crimă în Italia, se ascundea de șase ani în Marea Britanie. Arestat cu ajutorul Facebook

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viață scurtă. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, vizat pentru desființare

Pregătiți de Brexit. Britanicii își fac pașapoarte irlandeze