in

Crimă sângeroasă într-o familie româno-indiană. Tatăl indian și-a omorât unul dintre copii cu un ciocan. Mama, româncă, alerga pe stradă și țipa: „Copiii mei, copiii mei!”

Un bărbat indian de 33 de ani și-a atacat cu un ciocan cei doi copii gemeni, în vârstă de un an. Băiatul a murit în urma loviturilor, iar sora lui se zbate între viață și moarte în spital.

Teribila crimă s-a petrecut sâmbătă, 18 martie, în cartierul Finsbury Park, din Londra.

Vecinii au povestit pentru The Sun că mama, Cristinela Datcu, alerga disperată pe stradă strigând: „Copiii mei, copiii mei, ajutor!”



Tatăl copiilor, Bidhya Sagar Das, a fost arestat pentru omor și tentativă de omor, după o urmărire de 20 de ore a poliției.

Potrivit The Sun, ciocanul cu care au fost loviți micuții a fost găsit într-un sac cu nisip din apropierea locuinței cuplului româno-indian.

Poliția a confirmat faptul că băiețelul a murit la primele ore ale dimineții de duminică, 19 martie, iar fata este în stare critică.

Un român, Mihai Manea, de 29 de ani, a declarat că amicul său a făcut descoperirea după ce mama disperată a alergat în stradă. „Prietenul meu a mers în apartament și a găsit copiii pe podea”, a declarat acesta.

Potrivit românului, femeia ar fi fost la duș atunci când bărbatul a atacat copiii cu un ciocan.

Potrivit The Sun, Bidhya Sagar Das, de 33 de ani, este indian și lucrează ca recepționist de noapte la un hotel din apropierea locuinței unde s-a produs tragedia. El și mama copiilor, Cristina Datcu, s-ar fi cunoscut în timp ce amândoi lucrau la un alt hotel, de pe aceeași stradă.

Cristinela Datcu alerga pe stradă și striga: „Copiii mei, copiii mei””


Crimă oribilă în estul Londrei. O femeie de 20 de ani a fost găsită mutilată în casa în care locuia

Crima din Shepherd’s Bush. Acuzatul nu recunoaște că l-a executat cu o pușcă pe românul Ionuț Lazăr

Acuzat că i-a tăiat capul iubitei sale din gelozie. „Dacă mă părăsești te voi ucide”. Românul nu recunoaște crima

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România, la „Vienna Design Week”. Directorul ICR Viena, Irina Cornișteanu: „Am crezut în forţa şi originalitatea designului românesc”

Rezidența permanentă, respinsă de Home Office: „Pregătiți-vă să părăsiți această țară”