Criticile opoziţiei la votul prin poştă



Au expirat cele 30 de zile în care se puteau face sugestii şi critici la proiectul votului prin corespondenţă pentru diaspora, pus în dezbatere publică de MAE pe 28 decembrie anul trecut. Acum proiectul va ajunge în Parlament, probabil în aceeaşi formă. Reprezentanţii PDL susţin proiectul, în timp ce opoziţia, PSD şi PNL, cer retragerea acestuia, pe motiv că ar favoriza frauda electorală.

Conform proiectului, românii din străinătate pot vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare, prezidenţiale şi europene. Interesaţii trebuie să se înscrie pe listele de alegători de la consulate, şi primesc acasă un plic cu buletinul de vot, pe care îl expediază recomandat, pe propria cheltuială înapoi la consulatul de unde l-au primit. Votantul completează şi trimite şi declaraţia pe proprie răspundere a alegătorului cum că opţiunea sa electorală nu a fost influenţată, iar secretul votului nu a fost afectat.

Recent, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, îşi exprima dorinţa ca Legea votului prin corespondenţă să fie adoptată în 2011, astfel încât să poată fi în vigoare în 2012, an electoral. Potrivit diplomatului, importanţa acestei legi constă în faptul că ar “reintroduce în viaţa civică şi politică câteva milioane de români”. Traian Băsescu, cel care a câştigat alegerile cu votul diasporei (şi au fost multe acuzaţii de fraudă în străinătate, chiar şi la votul de la ambasada de la Paris, condusă pe atunci de Baconschi), este şi el favorabil proiectului. La întâlnirea cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, pe 21 ianuarie, Băsescu a declarat: “În sprijinul românilor care aleg să trăiască temporar sau permanent în străinătate, vom încerca să introducem votul prin corespondenţă pentru a le facilita exprimarea opiniei politice”.

Favorabil s-a exprimat şi parlamentarii diasporei, William Brînză şi Viorel Badea.

Ministerul de Externe susţine că a primit reactii preponderent pozitive, după cum a afirmat directorul general al Departamentului Comunicare din MAE, Doris Mircea: “Reprezentanţii diasporei ne-au scris şi ne-au mulţumit pentru această iniţiativă oportună. Aceştia îşi arătau încântarea pentru faptul că nu vor mai fi nevoiţi să parcurgă distanţe mari pentru a-şi exercita un drept fundamental”.

Criticile PSD

Cu toate acestea, criticile depăşesc cu mult aprecierile pentru acest proiect. PSD ameninţă chiar că nu va mai participa la alegeri daca Guvernul “va institui sistemul evident de fraudare a votului din străinătate”.

Pe 26 ianuarie preşedintele PSD, Victor Ponta a declarat: “Dacă sistemul de vot adoptat de către guvernul actual va institui un sistem evident de fraudare a votului din străinătate, nu vom fi complici şi nu vom legitima acest sistem de vot. Nu putem fi complici la ceva ce e deja fraudat. Vom apela la orice fel de mijloc de protest pentru ca acest sistem de cumpărare de voturi cu banii doamnei Udrea şi de fraudare a voturilor din străinătate, prin diverse metode, prin sistemele pe care le promovează domnul Baconschi, să nu-şi producă efectele dorite de PDL”.

Ponta speră ca Baconschi promovează proiectul “din naivitatate”: “Am auzit recent o nouă idee – ca cei din străinătate să voteze pentru Consiliul Judeţean de la Târgu Jiu sau de la Bacău. (…) PDL caută în acest moment o soluţie de salvare şi anume – fraudarea masivă a votului din diaspora, prin proiectul categoric nedemocratic şi prin proiectul categoric făcut cu intenţia de a frauda votul din străinătate promovat în acest moment cu naivitate, sper, şi cu lipsa de raţiune şi de echilibru de către ministrul de Externe, Teodor Baconschi”, a mai afirmat preşedintele PSD.

Câţi alegători?

Valeriu Zgonea, vicepreşedinte PSD, afirmă într-un comunicat: «Suntem de acord că trebuie să găsim mijloace alternative de votare pentru cetăţenii români din diaspora, dar nu putem face acest lucru sacrificând integritatea procesului electoral.

Mecanismul de vot prin corespondenţă propus de ministrul Baconschi nu reuşeşte să atingă standardele de transparenţă şi securitate necesare unui proces electoral corect. în forma propusă, votul prin corespondenţă relevă numeroase probleme care ţin de logistică, de securitatea buletinelor de vot şi de capacitatea Ministerului Afacerilor Externe de a gestiona întreg procesul electoral din străinătate. Alegerile din 2009 ridică în continuare numeroase semne de întrebare cu privire la corectitudinea voturilor venite din afara graniţelor.

Principala problemă a mecanismului de vot propus de ministrul Baconschi este dificultatea de a-i verifica riguros pe cei care aplică pentru votul prin corespondenţă. }ara noastră nu are, în prezent, un registru naţional care să conţină datele de identificare ale persoanelor care au plecat din România de mai mult de 90 de zile. Cu alte cuvinte, Guvernul nu ştie câţi cetăţeni români au reşedinţa sau domiciliul în străinătate. Mai mult, în România nu există nici măcar un registru unic în care să fie precizat numărul persoanelor cu drept de vot din fiecare localitate a ţării. Cifrele de la Ministerul Administraţiei şi Internelor nu coincid cu cele de la Institutul Naţional de Statistică, iar acestea diferă de cele ale comunităţilor locale.

În condiţiile în care Guvernul nu ştie câţi români cu drept de vot trăiesc în afara graniţelor ţării, PSD consideră că autorităţile publice nu au capacitatea de a gestiona în mod riguros şi transparent procesul de verificare necesar votului prin corespondenţă. Românii din diaspora au dreptul la un sistem de vot care să le reflecte cu onestitate opţiunile electorale. Votul prin corespondenţă în varianta propusă de ministrul Baconschi nu reuşeşte să fie în afara suspiciunilor de fraudă.»

Deputatul liberal Nini Sapunaru spune că “un milion de voturi este miza legii votului prin corespondenţă. Avem experienţa alegerilor trecute şi exemplul modului în care s-a votat la secţiile din străinatate. La secţia de la Paris nici nu se mai regăsesc înregistrările video pentru a vedea dacă au votat oamenii sau nu”, a explicat deputatul liberal.

Noul cod electoral

Actuala putere intenţionează să schimbe legea electorală. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a finalizat proiectul de Cod Electoral care conţine prevederi referitoare la toate tipurile de alegeri şi referendumuri care se desfăşoară în România. Printre altele, codul electoral elaborat de AEP stabileşte că pentru toate tipurile de alegeri, campania electorală va dura 90 de zile, se schimbă modul de alegere al primarilor, etc.

Noul cod electoral este aspru criticat de opoziţie. Făcând referire la schimbările la legea electorală, Ponta apreciază că acestea demonstrează intenţia actualului partid de guvernământ de “a frauda voturile”: “Dacă îşi vor introduce sistemul nu are rost să participăm la alegeri. (…) Este foarte clar că nu vom mai avea un sistem de alegeri democratice în România şi atunci PSD şi foarte probabil şi PNL vom prefera să nu legitimăm o mascaradă şi o fraudă evidentă a unui sistem nedemocratic”, a afirmat Ponta.

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat că România nu îşi permite ca, în 2012, când sunt alegeri locale şi parlamentare, să fie şase luni în campanie electorală. “Mă întreb, retoric, dacă România îşi poate permite în 2012, când sunt două evenimente electorale, să fie trei luni pentru alegerile locale şi trei luni pentru parlamentare. Cred că nu ne putem permite acest lucru”, a spus Voicu. El a aprecizat că varianta de 30 de zile de campanie electorală, aflată acum în vigoare, este absolut rezonabilă pentru ca toate partidele şi toţi candidaţii să reuşească să îşi prezinte platformele, programele şi ideile, inclusiv în teren şi pe mijloacele de comunicare.

GRSPSociety: Revizuiţi proiectul

Într-un comunicat, Societatea Globală a Studenţilor şi Tinerilor Profesionişti Români (GRSPSociety) solicită revizuirea proiectului de lege privind introducerea votului prin corespondenţă. În noiembrie 2010, GRSPSociety a lansat un document de politici publice care susţine introducerea votului electronic (prin Internet) drept cel mai eficient mecanism alternativ de vot, cu cel mai mare potenţial de creştere a participării diasporei la procesul electoral. Din mai 2010, GRSPSociety derulează proiectul “Diaspora Votează”, o campanie pentru introducerea unui mecanism alternativ de vot cetăţenii români care trăiesc în afara ţării.

“Este absolut necesar ca aceste aspecte să fie rezolvate înaintea adoptării acestei propuneri de lege pentru a nu compromite procesul democratic ori încrederea în sistemele de vot de la distanţă. Există soluţii la aceste probleme şi sperăm să existe şi voinţa de a le rezolva”, spune Andrei Popovici, coordonatorul proiectului “Diaspora Votează”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

22 IANUARIE 2011

Marea Britanie, magnet pentru imigranţi