Menu
in

Cum a rămas un român din Anglia fără bolidul de 50.000 de lire sterline când a ajuns în România

Un român care s-a întors din Marea Britanie cu un autoturism BMW de aproape 50.000 de lire sterline, a rămas fără el în Vama Petea, după ce polițiștii au descoperit că mașina era căutată de autoritățile britanice.

Bolidul a fost confiscat de polițiștii de frontieră, iar cel care a încercat să introducă mașina în țară este cercetat pentru tăinuire.

Cetățeanul român B.V., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza județului Satu Mare, s-a prezentat la control, pentru efectuarea formalităților de frontieră, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Bărbatul conducea o autoutilitară marca Mercedes, de care era tractată o remorcă tip platformă, pe care era transportat bolidul marca BMW, cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii, informează polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea – I.T.P.F. Sighetu Marmației.

Cu ocazia formalităților de frontieră, s-a constatat faptul că autoturismul este bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autoritățile din Marea Britanie, la data de 28.02.2019.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul în valoare de aproximativ 56.400 euro, a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră, până la finalizarea cercetărilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version