in

Daily Express: Romii își vând copiii cu 250 de lire

Cotidianul britanic cel mai pornit împotriva românilor, Daily Express, continuă să prezinte articole care, în concepția jurnaliștilor și editorilor de acolo, confirmă faptul că nu merităm să trăim în Marea Britanie.

Articolul cu pricina relatează un eveniment petrecut în Sheffield, unde există o mare comunitate de romi, însă veniți în principal din Slovacia. Asta nu îi împiedică pe cei de la Daily Express să scrie despre aceștia ca și cum ar fi români.



Proprietarul unui magazin, Colin Barton, a declarat pentru Express că în urmă cu trei săptămâni un băiat de 17-18 ani l-a întrbat dacă nu vrea să cumpere ceva:

„Am crezut că e vorba despre un telefon mobil sau ceva, dar când m-am uitat în sus mi-am dat seama că ține în brațe un copil. Nu avea mai mult de trei săptămâni și era înfășat.”

Daily Mail: Romii sunt o pacoste. Există pericolul unor revolte civile

„Soția mea, Nicola, a spus că afară așteptau un bărbat și o femie. Eu mă așteptam ca tânărul să facă o glumă, însă acesta a spus că cere 250 de lire pe copil. Am rămas trăsnit și nu știam ce să fac. Atunci când au văzut groaza din ochii mei, au dispărut toți”, a mai declarat Barton.

El a mai spus că a raportat la Poliția din South Yorkshire, care investighează acum cazul.

La inceputul acestei saptamani, se mai arată în Daily Express, fostul ministru de Interne și actual parlamentar de Sheffield, David Blunkett, a subliniat că există probleme serioase o dată cu sosirea romilor din Slovacia.

Localnicii spun că bande de până la 50 de oameni să adună pentru a bea alcool și a cânta până dimineața. Parlamentarul a mai arătat că adolescentele oferă plăceri sexuale la prețuri cât pentru o halbă de bere, iar alții se ocupă de vânzarea drogurilor.

Paranoia Daily Express: Romii din România își vor abandona copiii pe feribotul Calais – Dover

Astfel de acte criminale îngrozitoare, se mai arată în articol, vor adăuga greutate Cruciadei Daily Express pentru a forța guvernul să păstreze controlul la granițe pentru români și bulgari de la 1 ianuarie 2014.

Cu privire la acest aspect, Colin Barton, proprietarul intervievat de Daily Express,  a declarat : „Atunci când restricțiile privind Bulgaria și România se vor ridica anul viitor i-aș sfătui pe oameni să se mute cât mai departe posibil.”

Soția lui, care a venit în Marea Britanie din Sri Lanka, în urmă cu 10 ani, a declarat : “Acești oameni sunt atât de nepoliticoși, nu fac nici un efort pentru a se integra și nici nu învață cuvinte de bază precum «vă rog» sau «vă mulțumesc».”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Campanie The Guardian: „Spală imaginea României în UK!”

Vicepremierul Clegg: Romii să respecte modul de viaţă britanic