Menu
in

Dentist român dat în urmărire europeană pentru trafic cu droguri moare în accident auto în Marea Britanie

Un dentist român condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, urmărit european după ce s-a sustras de la executarea pedepsei, a murit în urma unui accident de circulație în Marea Britanie.

Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Neamț a depus pe rolul instanței o contestație la executare și a cerut judecătorilor să stabilească imposibilitatea punerii în executare a sentinței penale. Asta deoarece medicul condamnat a decedat în urma unui accident de circulație ce a avut loc în Marea Britanie.

„Admite contestația la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Neamţ, privind pe persoana condamnată M A. Constată imposibilitatea punerii în executare a sentinței penale nr.18/P din data de 06.02.2019, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1710/103/2018, definitivă prin decizia penala nr. 479 din 16.04.2019 a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului Minea Andrei, la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, precum și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, ca urmare a survenirii decesului persoanei condamnate, la data de 22.04.2020, pe teritoriul Marii Britanii“, conform Tribunalului Neamț.

Hotărârea nu este definitivă, însă în principiu nu are cine să o atace. Medicul stomatolog fusese dat în urmărire internațională după ce nu s-a mai dat de urma lui din timpul procesului. După ce sentința de 6 ani de detenție a devenit definitivă a fost căutat pentru a fi încarcerat, dar nu a fost de găsit.

Dat în urmărire după ce nu s-a mai prezentat în instanță

Ulterior, Andrei Minea, zis „Doctorul“, a fost dat în urmărire, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, scrie Monitorul de Neamț.

La începutul urmăririi penale, Minea a fost arestat preventiv, ulterior fiind plasat sub control judiciar, măsură care a fost prelungită. La un moment dat, a încălcat condițiile impuse de judecători, nu s-a mai prezentat când a fost citat, drept pentru care, pe 2 aprilie 2019, Curtea de Apel a revocat controlul judiciar și a dispus arestarea medicului „începând cu data încarcerării efective“, conform instanței.

Dealer de droguri român, extrădat din Marea Britanie după ce face pușcărie

Cel mai probabil acesta se aștepta ca sentința finală să fie închisoare cu executare, drept pentru care cu două săptămâni înainte de pronunțare, a dispărut.

Apărătorul acestuia a susținut în fața judecătorilor „că nu se poate reține reaua-credință a inculpatului întrucât nu s-a stabilit cu certitudine faptul că acesta se află în Spania. Într-adevăr, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că inculpatul nu s-a prezentat la organul de supraveghere, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței revocarea măsurii“, conform motivării instanței din 2 aprilie 2019.

S-a mai arătat că, pe 13 martie 2019, medicul a fost chemat la Poliția Tazlău pentru a-i fi înmânată citația emisă de Curtea de Apel Bacău pentru termenul din 19 martie. Deși a luat la cunoștință de viitoarea înfățișare, nu s-a mai prezentat la organul se supraveghere.

Stomatologul a „căzut“ în urma unei acțiuni a procurorilor DIICOT Neamț din 6 iulie 2018. Anchetatorii au apreciat că „Doctorul“ a deținut și comercializat droguri de risc și mare risc, respectiv amfetamină, MDMA, LSD sau hașiș în zona Tazlău și Piatra Neamț.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că drogurile erau achiziționate de pe internet, prin intermediul platformei Dark Net. Inculpatul, prin intermediul unui program instalat pe calculator, accesa platforma Dark Net și efectua comenzi online de amfetamină, MDMA, LSD, canabis sau hașiș“, conform DIICOT.

Plasa comenzi pentru droguri pe Dark Net

Un vânzător virtual prelua comanda și stabilea prețul de comercializare, după care inculpatul efectua plata cu cardul bancar, moneda națională fiind automat convertită în monedă virtuală. Expedierea plicului care conținea drogurile era făcută din străinătate, la adresa expeditorului fiind menționat un hotel, sau o locație publică. La fiecare comandă inculpatul solicita 30-40 gr de amfetamină, 20-30 de comprimate de ecstasy, 5 timbre impregnate cu LSD și 10-15 gr hașiș sau canabis, plătind suma de 500 de lei în echivalentul monedelor virtuale.

A rezultat că în perioada 2016-2018, Minea a plasat pe această platformă circa 34 de comenzi, pe care le primea acasă, în plic, prin intermediul serviciului poștal. Anchetatorii au arătat că, timp de doi ani, Minea a introdus în țară, în mod ilegal, circa 70-100 de timbre impregnate cu LSD, circa 1.020 de tablete de Ecstasy, aproximativ 1.320 grame de amfetamină și 500 de grame de canabis și hașiș.

La perchezițiile efectuate la reședința inculpatului precum și la cabinetul stomatologic unde activa, oamenii legii au găsit și ridicat mai multe țiple conținând un praf pulverulent de culoare albă, 4 doze tip timbre de hârtie, un cântar electronic, două grindere metalice și 70 de punguțe ce prezentau urme de materie vegetală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]
Exit mobile version