Menu
in

Diaspora are un parlamentar penal. Deputatul Doru Coliu a făcut pușcărie pentru fapte de înșelăciune



Se pare că deputatul PMP de diaspora, Doru Petrișor Coliu, cel care în urmă cu puțin timp declara că este om politic și poate spune orice, are un trecut pe care îl ascunde. Și asta pentru că, potrivit unor dovezi, Doru Petrișor Coliu a fost condamnat la cinci ani de închisoare pe care i-a ispășit între 1999 și 2003, în România.

Potrivit unei anchete efectuate de Gazeta Românească din Italia și CRJI, Coliu, promotor al campaniei „fără penali”, ar fi fost chiar el condamnat penal.

Deputatul Doru-Petrișor Coliu, ales pe listele PMP în diaspora, în 2016, nu are mari rezultate în activitatea de deputat de diaspora. E mai degrabă necizelat în idei și declarații, considerat de mulți un impostor ajuns fără vreun merit în Parlament. Dar nu ar fi nici primul, nici ultimul.

Este unul dintre cei mai guralivi critici ai guvernului, a cerut demisii peste demisii, a primului minsitru și a mai multor miniștri, s-a declarat „rănit în Revoluția din 10 august”, reclamându-i pe jandarmi la Parchet, este promotor al campaniei „fără penali”. Un fel de justițiar pentru care fotoliul de parlamentar este chiar strâmt. Dar nu e singurul.

Coliu a atras atenția încă de la început prin comportamentul pe care l-a avut și pe care și l-a păstrat de altfel și în prezent. Nu există discurs în care să nu facă dezacorduri, limba română fiind pentru el o mare necunoscută. Și atunci când citește se bâlbâie sau nu reușește să urmărească rândurile. Pe pagina de Facebook sau în comunicate găsești adevărate orori. Apoi, CV-ul său prezentat la partid indică vreo șapte limbi străine cunoscute (!!!), plus tot felul de activități neînțelese, mai puțin studii superioare.

Trecem peste faptul că e agramat, n-ar fi singurul din Parlament, și ajungem la acțiunile pe care le-a făcut în calitate de parlamentar. În afară de câteva propuneri aberante (Puigdemon să le plătească românilor despăgubiri, buletin românesc în diaspora sau ordine în organigrama ICR, etc.) are și câteva acțiuni neclare.

Una dintre ele ar fi că în primele zile de după rezultatul alegerilor anunța triumfător că va avea un sediu permanent în diaspora. Între timp s-a răzgândit și l-a dus la Tulcea, la sediul PMP, acolo unde plătește sau a plătit o perioadă chiria din fondul forfetar. Ceea ce nu e legal, dar n-ar fi unicul caz.

Ceea ce însă este șocant și posibil unicul caz din Parlament, este omiterea unor circumstanțe grave din trecutul său, care i-ar redimensiona drastic poziția politică și socială.

Potrivit informațiilor noastre, a fost condamnat la 5 ani și șase luni pentru complicitate la înșelăciune. A fost închis între 1999 și 2003. A executat pedeapsa la Galați, potrivit surselor noastre, între 1999 și 2001, și apoi a fost internat la Poarta Albă, după 2001.

Nici urmă în CV-ul său de așa ceva. Cinci ani de închisoare sunt o enormitate. Penal penal, ca să folosim limbajul iacobinilor din zilele noastre.

Este posibil să fi fost reabilitat, și după atâția ani credea că nu se va mai afla nimic. Dar urme rămân întotdeauna. Totul a pornit de la un pasaj dintr-un raport al Comisiei pentru Drepturile Omului (COMMISSION ON HUMAN RIGHTS) din cadrul Consiliului Economic și Social (Economic and Social Council – ECOSOC) al Organizației Națiunilor Unite.

Un articol de Sorin Cehan și Andi Rădiu

Continuarea în Gazeta Românească

Deputatul PMP de Diaspora, Doru-Petrișor Coliu: „Eu sunt om politic și pot spune orice”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version