Un „tsunami continuu” de pacienți infectați cu coronavirus ajunge în spitalele din Londra, a declarat un director NHS în această dimineață.
Chris Hopson, directorul executiv al departamentului furnizare din NHS, care reprezintă toate trusturile din Marea Britanie, declarat acest lucru într-un interviu la radio, citat de The Guardian. Comentând situația din Londra, el a spus:
„Ne luptăm cu două lucruri. Primul este explozia de cereri cu privire la pacienții bolnavi grav. Vorbesc despre val după val după val – cuvântul care este cel mai folosit este un tsunami continuu.
News Alert! Român infectat cu coronavirus, decedat în Marea Britanie
Criza coronavirus: În Marea Britanie s-au înregistrat mai puține decese decât în ziua precedentă. Numărul morților a ajuns la 465
Acum vedem 30%, 40% și, într-adevăr, în unele locuri, 50% rată de îmbolnăvire în spitale din cauză că personalul ia virusul sau se află în grupuri vulnerabile sau trebuie să se auto-izoleze. Aceasta este o rată de absență fără precedent.
Deci, ceea ce am obținut este o combinație cu adevărat nenorocită – trusturile NHS încearcă să facă față unei cereri mult mai mari decât au avut până acum, cu mult mai puțini angajați decât au avut până acum.
Hopson a spus că au fost amenajate capacități suplimentare – inclusiv 4.000 de paturi în centrul ExCeL din Londra – însă directorii de spitale sunt îngrijorați aceste spații se vor umple „foarte, foarte repede”.