in

Doi fraţi din Iaşi s-au sinucis din cauza jocurilor de noroc

Marian Chiraşcu, un tânăr de 27 de ani din Iaşi, a anunţat că se sinucide pe contul personal de Facebook. Poliţiştii au ajuns prea târziu pentru a-l mai salva, iar ulterior au aflat că povestea din spatele sinuciderii este mult mai dramatică. Fratele său îşi luase zilele cu doar căteva zile în urmă. Ambii din acelaşi motiv: datoriile uriaşe făcute la păcănele.

Poliţia din Iaşi a fost alertată la 112 vineri, 3 aprilie, că un tânăr de 27 de ani din Iaşi, Marian Chiraşcu, a anunţat pe contul personal de Facebook că vrea să-şi pună capăt zilelor. “Acestea îmi sunt ultimele cuvinte. Ştiu că doare, am fost prost nu am reuşit să renunţ la diavol. Jocurile m-au dus aici, mă voi duce alături de fratele meu. Adio”, a postat Marian Chiraşcu pe Facebook.



Marian a fost găsit apoi spânzurat cu un cordon de geamul apartamentului în care locuia, din cartierul Alexandru cel Bun, iar tentativele de resuscitare făcute de personalul SMURD au fost zadarnice. Tânărul lucra de 12 ani la o frizerie din oraş şi era foarte apreciat de clienţi, potrivit postărilor de pe contul de Facebook.

În acelaşi timp, însă, avea o mare problemă: era sclav al jocurilor de noroc de tip slot-machine sau a păcănelelor, cum sunt cunoscute în România. Locuia singur într-un apartament ANL, iar apropiaţii susţin că acumulase în ultimii ani datorii de aproximativ 40.000 de lei (aproximativ 9.000 de euro), bani împrumutaţi de la rude sau de la prieteni. Ajunsese să-şi vândă maşina şi să amaneteze tot ce avea de valoare prin casă.

Scalvii jocurilor de noroc

Cu puţin timp înainte de a posta cumplitul anunţ de pe Facebook, Marian Chiraşcu mai pierduse încă aproximativ 1.000 de lei, bani împrumutaţi pe care, teoretic, trebuia să-i folosească pentru a-şi repatria fratele mort în Anglia. Fratele mai mare, Florin (33 de ani), se spânzurase în Anglia cu şapte zile înaintea fratelui lui din motive identice. Făcuse un credit bancar de 50.000 lire pentru a-şi cumpăra o locuinţă. Banii au ajuns însă la sălile cu aparate de tip “slot-machine” din Anglia.

În familia Chiraşcu au mai rămas doi fraţi şi o soră. “Fraţii mei au căzut în patima jocurilor de noroc şi nimeni nu i-a mai putut scoate de acolo, dar nu trebuiau să-şi ia viaţa pentru asta. Nu ştim ce să facem, suntem distruşi… Să îi pierdem pe amândoi din aceeaşi greşeală pe care au făcut-o. Eu sunt cea mai mică din familie şi urma să mă căsătoresc în vară, sper să avem puterea să trecem peste această tragedie. Nu ştim încă cum îl vom aduce pe fratele meu din Anglia, acum suntem prea îndureraţi şi încercăm să luptăm cu suferinţa”, a povestit Ana-Maria Chiraşcu, sora celor doi fraţi, pentru bzi.ro.

Cei din familie mai spun că Marian primise cu căteva zile îaninte de a-şi lua viaţa în jur de 5.000 de lei de la un alt frate plecat la muncă în străinătate, iar banii trebuia să-i folosească pentru procedurile de repatriere a lui Florin. După ce i-a pierdut la păcănele a apelat la unul dintre ultimii oameni care mai puteau să-l scoată din necaz, patronul său. “Deşi nu am vrut iniţial, mi-a fost milă de ce s-a întâmplat şi i-am plătit 18 milioane (n.r. – 1.800 de lei) în două tranşe. Banii au ajuns în acelaşi loc. Jocurile de noroc nu aduc nimic bun, uitaţi cum îi transformă pe oameni”, a spus Paul Ciobanu, patronul frizeriei unde lucra Marian.

Era un băiat cât se poate de normal dacă nu-i cunoşteai boala pentru jocurile de noroc. Era cuminte, prietenos, dar avea acest diavol în el, cu pariurile. Vreo 400 de milioane (n.r. – 40.000 de lei) a adunat datorii, şi-a vândut şi maşina, a renunţat la tot pentru jocurile astea. Vorbea frumos, ştia cum să ceara bani de la cunoscuţi, dar cum îi primea, se ducea direct în bar”, a mai adăugat Ciobanu pentru sursa citată. Mama fraţilor Chiraşcu a murit în urmă cu 16 ani.

Pentru că tatăl lor avea probleme cu alcoolul, Marian şi sora lui mai mică au ajuns într-un centru de plasament. În anul 2008, tânărul a ieşit definitiv din sistemul de stat, pentru protecţia copiilor.

Potrivit unui studiu comandat acum doi ani de Romslot, asociaţia administratorilor de aparate de tip slot-machine din România, 600.000 de români, adică 3% din populaţia ţării, joacă frecvent la păcănele. Teoretic, asociaţia combate dependenţa de sloturi în cadrul unui program naţional intitulat „Joc reponsabil“, lansat la începutul acestui an.

Unul dintre cei plătiţi de Romslot este medicul psihiatru Cristian Andrei, care consiliază o echipă de psihologi desemnaţi să răspunde la un TEL-VERDE – 0800.800.099.

Numărul de telefon ar trebui apelat de către cei care se simt prinşi în capcana jocurilor de noroc. Pe de altă parte, există în acest moment o tentativă de modificare a OUG 92/2012, prin care se reglementează organizarea jocurilor de noroc în România. Amendamentele, care vizează interzicerea accesului minorilor în sălile de jocuri chiar şi împreună cu părinţii sau tutorii, precum şi vânzarea de băuturi alcoolice sau ţigări în aceste spaţii, se află la aprobare prin lege în Camera Deputaţilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vinerea Patimilor. Ce nu ai voie să faci azi, potrivit tradiției?

De ce este Paştele cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii?