Ambasada României din Londra anunță că alte două curse speciale operate de Tarom vor pleca din Londra către București, săptămâna care vine.
Astfel, cele două zboruri sunt programate în zilele de 1 și 6 iunie.
Iată ce se arată pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Londra.
Zborurile către și din România rămân suspendate până pe 16 iunie
„În continuarea demersurilor întreprinse de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în UK, afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, informăm că în cursul săptămânii viitoare vor fi operate încă două curse charter către România, cu următoarele coordonate:
luni, 1 iunie
2020, Londra-București
sâmbătă, 6 iunie 2020, Londra-București
Autorizarea zborurilor și organizarea curselor charter operate de compania aeriană TAROM este rezultatul cooperării dintre Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Afacerilor Interne, Romania.
‼️ Aducem la cunoștința tuturor celor aflați în situații deosebite și care doresc să ajungă în România, că au posibilitatea de a-și rezerva zborurile și a-și achiziționa biletele de avion la Call Center-ul TAROM, la următoarele numere de telefon:
• +40 21.204.64.64
• +40 21.303.44.00
• +40 21.303.44.44
E-mail: contact@tarom.ro
https://www.tarom.ro/en/rezervari”.