in

Elena Udrea, REFUGIAT POLITIC în Costa Rica. Nu se mai prezintă la procese în România



Elena Udrea a obținut azil politic în Costa Rica și nu se mai poate prezenta la procesul în care este inculpată. Avocații ei au aruncat bomba la ultimul termen de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă dosarul „Gala Bute”, după ce, în primă instanță, ea fusese condamnată la 6 ani de închisoare.

Dacă judecătorii sunt interesați, Udrea ar putea să le vorbească în videoconferință, a fost oferta avocaților.

„A primit acest statut de refugiat politic pe 21 martie, în baza Convenției din 1956. Odată ce a primit carnetul de refugiat are acest statut care este provizoriu, valabil un an. Am solicitat ca audierea ei să se facă prin mijloace de comunicare la distanță sau prin comisie rogatorie”, a spus avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu.

Dar un procuror DNA a declarat că, din documentele depuse în instanţă de avocatul Elenei Udrea, nu rezultă că aceasta a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica.

“Nu rezultă nicăieri din acel document că i s-a dat statutul de refugiat. A fost prezentat un carnet provizoriu al solicitantului Elena Udrea, care atestă că, în 22 februarie, ea a făcut cerere de refugiat, iar în 21 martie a avut un interviu, perioadă în care transmitea instanţei că este în imposibilitate de a se prezenta la proces. Documentele au titlu provizoriu şi evidenţiază că i se permite şederea şi nicidecum că are statut de refugiat. Luaţi act de natura tendenţioasă de traducere a documentelor. Se vorbeşte în actul respectiv de un carnet provizoriu”, a spus procurorul în fața judecătorilor.

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul “Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. De asemenea, ar trebui să plătească aproape 3 milioane euro despăgubiri.

Elena Udrea – în cătuşe la ICCJ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie, gata să atace Siria. May: Submarinele britanice sunt în poziție de luptă

Vaslui. Conducea un autoturism furat din Marea Britanie