Emanuel a fost cel de-al şaselea român din Italia în cazul căruia MAE a confirmat decesul. Micuţul a fost găsit joi seara, sub dărâmături, în timp ce mama lui, găsită mai devreme, a fost operată într-un spital din Rieti, a declarat preotul Bogdan Gheorghică pentru Mediafax.
Preotul Bogdan Gheorghică de la Parohia ortodoxă din Fermo a declarat: “Copilul era sub ruine din noaptea de marţi spre miercuri. Mama lui, Irina, a fost găsită după circa şapte ore, rănită. Ne-a spus că în cele şapte ore cât a stat sub ruine nu a auzit eventuale strigăte ale copilului ei, care în momentul cutremurului se afla în camera sa”, a spus preotul Bogdan Gheorghică.
Mama copilului a fost operată într-un spital din Rieti şi starea ei este stabilă. Irina locuia de mai mulţi ani la Amatrice cu fiul ei. Locuiau lângă şcoală.
După ce a fost salvată, Irina G., mama copilului, de circa 30 de ani, originară dintr-o localitate din jud. Bacău, a trimis un apel disperat publicaţiilor din toată Italia: “Ritrovate mio figlio, vi prego”. Găsiţi-l pe fiul meu! Din păcate, a fost găsit aşa cum nu ar fi vrut niciodată să-l găsească.
La spital a fost vizitată si de Eugen Șerbănescu, Consulul General al României la Bologna care, deși era în România la data producerii cutremurului s-a deplasat de urgență în Italia.