O femeie a fost împușcată într-un club din Hackney, estul Londrei, în noaptea de Anul Nou, scrie Daily Mail.
Victima a fost transportată la spital cu o rană la picior provocată de un glonț, după incidentul ce a avut loc în Dalston, estul Londrei, în jurul orei locale 05:00.
Politia Metropolitană a închis străzile din zonă, însă a precizat că rănile nu pun viața femeii în pericol. Până la acest moment nu au fost făcute arestări.
Un purtător de cuvânt al Scotland Yard a declarat: „Poliția a fost chemată la un club de pe strada Kingsland, în Hackney, la ora locală 05:00, pe 1 ianuarie”.
„O femeie în vârstă de 25 de ani a fost găsită cu o rană de glonţ la picior”, a adăugat el.
„Ea a fost tratată la fața locului de către paramedici și apoi transportată la spital. Rănile sale nu îi pun în pericol viața. Nu au existat arestări. Cercetările continuă”, a precizat purtătorul de cuvânt.
Kingsland Road este o zonă populară, plină de baruri, magazine și restaurante.