Menu

Fiicei Andreei Esca nu îi priește Londra. Se gândește să revină în România după studii

Fiica Andreei Esca nu s-a obișnuit în străinătate și nici nu vrea asta, scrie spynews.ro. Alexia Eram se gândește serios ca după ce termină studiile să revină în România.

Alexia este fericită că poate studia la Londra, dar vrea să se întoarcă în țară. Pe lângă faptul că aici are toate persoanele dragi, îi lipsește enorm și mâncarea românească.

„Abia așteptam să vin. E foarte bine acolo, nu m-am obișnuit de tot, dar e ok. Sunt foarte multe lucruri practice, creative, dar nu mi-au plăcut oamenii. Se leagă prietenii, dar sunt mult mai reci, aici sunt mult mai prietenoși, mai calzi. Studiez modă, la facultatea de arte. În anul doi o să îmi aleg specialitatea. Cursurile sunt foarte practice, face lucruri, facem reviste, editoriale, proiecte, sunt foarte multe workshop-uri cu stiliști. Noi trebuie să reproducem apoi. Mâncarea îmi lipsește acolo, prietenii, iubitul meu… familia. (…) Săptămâna viitoare mă duc să dau niște examene. (…) Acum după Paște intru la dietă”, a declarat fiica Andreei Esca pentru spynews.

Alexia Eram nu are ochi pentru altcineva în afară de Mario Fresh! Chiar dacă sunt pretendenți peste tot, ea susține că este o iubită serioasă.

“Eu sunt cu iubitul meu, nu prea mă uit. Sunt foarte serioasă, iubită serioasă. Nu pot să plec de acasă, îmi place prea mult aici. Vreau să mă întorc aici și să aduc aici ce am învățat acolo”, a mai povestit fiica Andreei Esca.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version