Menu

Fosta vedetă a Antenei Star, Rocsana Marcu, s-a mutat definitiv în Anglia

Fosta prezentatoare a emisiunilor Star Matinal și Agenția VIP, de la Antena Star, Rocsana Marcu, a luat decizia de a o lua de la capăt, la 39 de ani, în Anglia.

Potrivit Click!, Rocsana Marcu a hotărât să plece din țară, iar în urmă cu patru luni, și-a luat cele două fiice și s-a mutat în Anglia, unde o duce destul de bine, după cum povestesc apropiații săi. Vila pe care o deține în Pipera și-a închiriat-o. 

A ales Anglia pentru că mai fusese aici, are prieteni și crede că are mai multe oportunități de joburi, așa că nu i-a fost teamă, se arată în articolul citat.

A fost un pic mai delicată situaţia ei pentru că nu este singură, ci are două fiice mari, la școală, așa că trebuia să ia o hotărâre comună, iar cea mai bună a fost aceea de a pleca toate.

Încă o vedetă din România s-a mutat la Londra. Locuiește într-un cartier de lux și face cursuri de tatuaje

De la finalul lui iulie, Rocsana Marcu şi fiicele sale, Indira (7 ani) și Mayra (12 ani) au zburat cu destinația Londra, unde și-au găsit o locuință frumoasă și școală pentru fete.

„Rocsana a făcut cea mai bună alegere de până acum. A ales să plece din țară. S-a stabilit în Londra unde îi este foarte bine și dacă va fi așa mereu, cred că mutarea va fi definitivă. În țară vine doar ca să își vadă casa. Vila și-a închiriat-o, ia bani frumoși de pe ea. Iar cu aceștia își achită chiria în Anglia. Chiar este fericită și mă bucur mult pentru ea”, a spus pentru Click! o prietenă bună a Rocsanei.

Vedeta a fost prezentatoarea emisiunilor ”„Star Matinal” și „Agenția VIP” de la Antena Stars, însă după ce i s-a încheiat contractul nu și-a mai găsit de lucru în televiziune. A cântat o perioadă pe litoral, dar când a venit pandemia și resursele financiare nu au mai fost îndeajuns pentru a se descurca, a decis să plece și să își facă un rost într-o altă țară, unde posibilitățile sunt mult mai mari.  

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version