Unul dintre cei doi atacatori care au luat cinci ostatici marți, 26 iulie, dimineața, și i-au tăiat capul preotului de 86 de ani, a fost condamnat pentru terorism, scrie Daily Mail, care citează publicația Tribune de Geneve.
Teroristul, un francez de 19 ani care locuia chiar lângă biserică, fusese închis după ce încercase să se alăture statului islamic, în Siria, fiind arestat pe aeroportul din Geneva în mai 2015. El fusese lăsat liber pe 2 martie anul acesta.
Mai mult, tânărul purta un dispozitiv electronic și trebuia să raporteze la poliția locală. Potrivit condițiilor eliberării condiționate, el era lăsat să iasă din casă între orele 8.30 și 12.30, exact atunci când i-a luat ostatici pe cei cinci cetățeni pașnici din biserică.
Preotul Jacques Hamel, de 86 de ani (foto) a sfârșit măcelărit de cei doi islamiști, iar un alt ostatic a fost rănit grav. Ambii atacatori au fost împușcați mortal de polițiști.