Șapte români au primit pedepse cumulate de 19 ani de închisoare, în Marea Britanie, pentru fraude și spălare de bani. Prejudiciul este impresionant: peste un milion de lire sterline.
Cei trei acționau în Leeds, Peterborough, Oldham și Newport și făceau parte dintr-o rețea de infractori, scrie Bristol Post.
Trei dintre ei au fost arestați în aprilie. Este vorba despre Vasile Durescu (28 de ani), Gabriel Anescu (26 de ani) şi Anca Feraru (28 de ani). Erau suspecți de conspirație pentru comiterea de fraude și spălare de bani. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost confiscate pașapoarte false, bani și alte dovezi financiare.
De asemenea, a fost confiscat un autoturism Mercedes, în valoare de peste 30.000 de lire sterline, precum și alte obiecte de valoare ce îi aparțineau lui Vasile Durescu.
Au fost descoperite conturi bancare deschise de către suspecți în Marea Britanie pe baza unor identități false, conturi care au fost utilizate pentru a spăla banii proveniți din fraude online.
Instanța i-a condamnat la pedepse cu executare, astfel: Vasile Durescu – cinci ani de închisoare, Gabriel Anescu – doi ani și jumătate, Anca Feraru – 18 luni, Mihai-Marian Zamfir – doi ani și șapte luni, Liviu Tevelei – doi ani și opt luni, Ovidiu Florsescu – doi ani și patru luni, Marius-Constantin Cebuc – doi ani și șase luni.
Potrivit instanței de judecată, banda folosea documente de identitate false pentru a înființa conturi bancare unde le intrau bani, de obicei, din fraude pe eBay.
Banii erau retrași rapid și transferați în conturi din România.
„Nu există nicio dovadă că inculpații înșiși s-au implicat în frauda de pe eBay care era însă sursa fondurilor ce curgeau în conturilor acestora”, a declarat procurorul.
Victimele credeau că achiziționează articole on-line la prețuri bune, precum vehicule electrice. În loc să folosească un sistem de plată securizat, erau convinși să transfere mii de lire sterline în conturile bancare ale grupului.
Unul dintre inculpați a spus că a acționat sub presiune.