de Crina Suceveanu
Ca mulţi dintre voi, cititorilor, m-am născut în perioada comunistă. În vremurile acelea se simţea sărbătoarea Învierii Domnului la sat, unde cu mic cu mare mergeau în săptămâna mare la denii, se spovedeau, se împărtăşeau, găteau împreună cozonacii şi ouăle roşii.
Nu era uitat nimeni, fiecare avea ceva de făcut. Îmi amintesc de fiecare bătrânică prezentă la Înviere, cu lumânările pregătite spre a primi Lumină.
Am auzit înainte să citesc despre viaţa lui Isus. Nu existau ore de catehism şi rar câte un profesor pomenea despre Biblie. Am ţinut minte doar că cele mai frumoase poezii din lume sunt considerate cele scrise în “Cântarea Cântărilor”.
Am luat seama la îngenuncherile bătrânilor şi smerenia lor. Din bucuria şi seninătatea lor după ce înfruntaseră războaie, foamete, boli, pierderea copiilor. Un popor care avea omenia clădită pe palmele crăpate de muncă şi generozitatea în lacrimile ei. Oameni cu suflet delicat, buni, curaţi, simpli.
Acum este libertate. Avem mai multe biserici, mai mari şi mai frumoase. Avem mai mulţi preoţi şi ore de catehism. Putem să reclădim în generaţiile care vin ceea ce noi nu am avut. Poate noi am sperat în minuni. Pe noi nu ne biruie lumea! Credem, aşa cum bunicii şi străbunicii noştri ne-au învăţat că oricât de greu şi imposibil ne-ar fi, toate sunt cu putinţă la Dumnezeu! Că iertarea este fundamentală condiţiei umane şi fără ea nimic nu putem face.
Amintiţi-vă, Pacea este mai importantă ca Dreptatea. Isus a fost răstignit alături de tâlhari. Viaţa ne poartă în cele mai vitrege situaţii, de multe ori fără ieşire. Rugaţi-vă şi desigur o să primiţi iertarea şi calea pe care o căutaţi.
Isus Hristos a plătit preţul răscumpărarii noastre. Îi suntem datori fără să ne ceară. Să apărăm credinţa strămoşească şi să ne rugăm să fie pace! Să ne rugăm pentru cei bolnavi şi nevoiaşi! Să ne rugăm pentru cei care au devenit martiri zilele acestea. A fi creştin înseamnă a-ţi purta crucea fără teamă! Nu până la prăşit, ci până la sfârşit!
