de Mircea Maer
A devenit o modă ca vedete din Marea Britanie să își dea cu părerea despre imigranți, imigrație, în general despre străinii care trăiesc la ei în țară.
Bucătarul vedetă Jamie Oliver, cel care declară despre el însuși că are sânge sudanez, nu vede Marea Britanie rezistând fără imigranți. Pentru el, proprietar al unui lanț de restaurante, angajații din alte țări, mai ales din Europa de Est sau America de Sud, sunt mană cerească.
Muncesc pe bani puțini, stau peste program, nu cer drepturi. Este tot ce îi trebuie unui patron de restaurant unde mâncarea este o industrie. Anul trecut, lucram, pe un șantier, alături de un brazilian care muncise o bună bucată de vreme într-unul dintre localurile lui Jamie.
El mi-a povestit că munca pe un șantier din Mare Britanie este mult mai ușoară decât în bucătăriile lui Jamie Oliver. „Nu ai niciun drept și ești prost plătit”, spunea brazilianul. „Cel puțin câștigul nu reflectă munca pe care o depui.” L-am crezut, pentru că ce rost ar fi avut să lase o meserie oarecum curată pentru a lucra în construcții?!
La o primă vedere, Oliver ar fi vorbit în apărarea imigranților. Însă, dacă judecăm după cele de mai sus și dacă ne raportăm la legislația europeană, ceea ce se întâmplă în bucătăriile sale cam seamănă a exploatare. Nu știu câți britanici ar accepta să lucreze în infernul din bucătărie 14 ore pe zi pentru salariul minim pe economie.
De cealaltă parte, imigranții est-europeni sau sud-americani, obișnuiți să câștige în țările lor cam un sfert din salariul minim britanic, au impresia că le-a pus Dumnezeu mâna în cap dacă ajung să muncească pentru Oliver. Nu cred că vedeta urăște imigranții, ci doar își iubește afacerea, pe care o vrea prosperă pe bani cât mai puțini.
O altă vedetă, actorul fost fotbalist Vinnie Jones, și-a motivat refuzul de a se mai întoarce în Marea Britanie prin faptul că în țara sa natală sunt prea mulți imigranți. În cazul acestuia, aș spune că vorbele fostului său manager de la Wimbledon, Sam Hammam, care l-a caracterizat drept „creier de țânțar”, sunt foarte adevărate.
Supăratul Jones, un dur pe vremea când juca fotbal, supranumit și stâlcitorul de testicule, este el însuși unul dintre cele 5 milioane de imigranți plecați din Marea Britanie. El vorbește cu patimă despre imigranții din țara sa, dar trăiește în Los Angeles, pe baza aceluiași drept al liberei circulații.
Dar, ca mulți alți britanici, are impresia că drepturile sunt create doar pentru cei născuți în anumite țări.
Ironia sorții, fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a Țării Galilor nu este englez pur sânge. Bunicul său era galez, ceea ce i-a și dat dreptul să joace pentru această țară. Apoi, el trăiește în Los Angeles, una dintre cele mai petrițe aglomerări urbane din Statele Unite, unde limba spaniolă se află pe aceeași treaptă cu engleza.
Dar, ciudat, se bucură că nu mai este în Anglia. Hilar este că își are locuința chiar lângă cea a lui Quentin Tarantino, un amestec de italian, irlandez și indian cherokee. Oare originea hispanică a lui Charlie Sheen l-ar putea determina să părăsească Statele Unite?
