Florin Mihai-Badea, de 29 de ani, a fost condamnat la închisoare, după ce i-a retezat cu dinții degetul unui gardian dintr-un spital londonez.
Românul se afla în Spitalul St. Thomas, din sudul Londrei, pe 19 aprilie. El își pusese la încărcat telefonul mobil, când unul dintre gardieni l-a întrebat dacă este pacient sau vizitează pe cineva.
Badea a spus că nu, doar își încarcă telefonul. Atunci, gardianul i-a spus că trebuie să părăsească instituția.
Potrivit Poliției Metropolitane, românul a început atunci să țipe și să îl scuipe pe gardian, adresându-i și unele remarci rasiste.
Ca să îl împiedice să mai scuipe, gardianul i-a pus mâna la gură. În acel moment, Badea l-a muscat de un deget până i l-a secționat. Apoi a mestecat degetul gardianului, după care i l-a scuipat în față. Omul a rămas mutilat pe viață, medicii nemaiputând să îi atașeze membrul retezat.
Românul a fost arestat pe 20 aprilie și condamnat luni, 5 octombrie, la 7 ani de închisoare pentru vătămare corporală gravă și atac rasist. După ispășirea pedepsei, urmează să fie deportat în România.
A violat o fată de 12 ani chiar de ziua ei. Pedofilul Moisică a fost condamnat
Judecător englez către un infractor din România: „Ai planificat furturile. Recomand să fii deportat”
Omorât la un JOC DE ȘAH. Închisoare pe viață pentru criminal