Ministrul scoțian al Siguranței Comunității, Ash Denham, se va întâlni săptămâna viitoare cu experți și activiști români în încercarea de a aborda subiectul traficului sexual cu femei în Marea Britanie.
La întâlnirea de luni, convocată de grupul pentru egalitate din Marea Britanie „Feminista”, va participa, de asemenea, deputatul laburist Diana Johnson, președinta grupului parlamentar pentru exploatare sexuală comercială, precum și experți și militanți de la agenții din Marea Britanie și România.
Traficul sexual este cea mai comună formă de trafic de persoane în Uniunea Europeană, scrie publicația scoțiană The National, 95% dintre victime fiind femei.
Lancashire: Șapte români, rețea de trafic sexual în Blackburn, Burnley și Preston
Traficul pentru exploatare sexuală este, de asemenea, considerat a fi cea mai profitabilă formă de sclavie modernă, fiecare victimă generând profituri pentru exploatatorii lor de 10 ori peste nivelul mediu, potrivit cercetărilor.
Luna trecută, 24 de persoane au fost arestate în Marea Britanie și România, într-o operațiune condusă de Poliția din Scoția. Au fost efectuate percheziții și mai multe arestări la patru adrese din Aberdeen și Glasgow.
De asemenea au fost confiscate arme, mașini de lux și numerar, în cadrul operațiunii. Se pare că serviciile sexuale ale victimelor erau publicate online, iar veniturile obținute erau luate de proxeneți.
Autoritățile române au spus că femeile trăiseră în sărăcie și că erau păcălite cu promisiuni ale unor vieți mai bune.